11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialFOTO. Ziua Națională a Ambulanței, sărbătorită printr-un marș cu salvări în Capitală

FOTO. Ziua Națională a Ambulanței, sărbătorită printr-un marș cu salvări în Capitală

De Ziua Națională a Ambulanței, o coloană de ambulanțe a defilat prin centrul Bucureștiului. La marșul festiv au participat salvări din toate judeţele şi municipiul Bucureşti, dar şi cu o şalupă din Tulcea, potrivit Mediafax

Echipajele au defilat pe traseul Piaţa Constituţiei, bulevardul Unirii, Piaţa Universităţii (Hotel Intercontinental), bd. Nicolae Bălcescu, bd. Magheru, Piața Romană, bd. Lascăr Catargiu, Piața Victoriei, Calea Victoriei, bd. Naţiunilor Unite, bd. Libertăţii şi Piața Constituţiei.

Coloana de ambulanţe s-a deplasat cu o viteză constantă de 10 km/h având în funcţiune semnalele luminoase pe tot traseul.

Acum, ambulanţele din cele 41 de judeţe sunt instalate în diverese zone din Capitală, unde vor putea fi vizitate de bucureşteni, iar echipajele vor acorda primul ajutor cetăţenilor afectaţi de caniculă.

Anterior, în Piața Constituției, medicul Cristian Grasu, directorul medical al Serviciului de Ambulanță București – Ilfov (SABI), a prezentat istoria Ambulanţei şi va vorbi despre adoptarea Legii nr. 22/2015 privind instituirea Zilei Naţionale a Ambulanţei pe 28 Iulie.

Apoi, managerul SABI, dr Alis Grasu, a prezentat flota naţională a Serviciilor Publice de Ambulanţă, personalul, cât şi a numărul de intervenţii pe semestrul I din 2015.

“Pentru a nu afecta activitatea ambulanţelor, la festivitate va veni câte o singură maşină pe judeţ, iar flota naţională a Serviciilor Publice de Ambulanţă cu cele cinci tipuri de maşini va fi adusă din parcul auto al SABI. Încă din această seară pe maşini vor fi montate steguleţe cu drapelul naţional, dar şi un afiş pe care scrie “109 deambulanţă în România, totdeauna tuturor gata pentru ajutor”, deviza sub care a fost creat serviciul salvare de medicul Nicolae Minovici”, a precizat Alis Grasu.

Evenimentele dedicate Zilei Naţionale a Ambulanţei sunt organizate de Asociaţia Serviciilor de Ambulanţă din România şi Federaţia Naţională Sindicală “Ambulanţa” din România.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă