Aproximativ două milioane de musulmani s-au adunat, joi, pe Muntele Arafat, de lângă orașul sfânt Mecca din Arabia Saudită, pentru momentul culminant al pelerinajului anual Hajj, informează DPA, potrivit Agerpres.
Îmbrăcați în veșminte de pânză albă, pelerinii vor rămâne pe Muntele Arafat din zori până la amurg, petrecându-și ziua rugându-se și recitând din Coran. Hainele albe ale pelerinilor simbolizează egalitatea, unitatea religioasă și dorința reînnoirii spirituale.
Se crede că Muntele Arafat este locul unde profetul Mohamed a ținut predica sa finală în urmă cu aproximativ 14 secole. Pelerinii se vor îndrepta apoi spre zona din apropiere Muzdalifah, unde vor strânge pietre, pe care le vor folosi într-un străvechi ritual de alungare a diavolului, în valea deșertică Mina, la circa 7 kilometri nord-est de Mecca.
Mecca este cel mai sfânt loc al Islamului, unde musulmanii merg în fiecare an pentru pelerinajul Hajj. Credincioșii musulmani trebuie să participe la Hajj, unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului, cel puțin o dată în timpul vieții, cu condiția să aibă o stare de sănătate care să le permită acest lucru și să dispună de mijloacele financiare necesare.
Potrivit DPA, au fost asigurate măsuri de securitate sporite pentru pelerinajul care a început miercuri, fiind mobilizați 100.000 de agenți de securitate.