15 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialFOTO. Trupul ambasadorului rus asasinat în Ankara a fost repatriat

FOTO. Trupul ambasadorului rus asasinat în Ankara a fost repatriat

Trupul neînsufleţit al diplomatului rus asasinat în Ankara, Andrei Karlov, a fost repatriat în Rusia, marţi, la o zi după ce a fost împuşcat mortal în timpul unui vernisaj al unei expoziţii din capitala Turciei.  

Membrii forţelor armate turce i-au adus un ultim omagiu ambasadorului rus, unul dintre ei purtând portretul diplomatului Karlov. Sicriul lui Andrei Karlov a fost acoperit cu steagul Rusiei, iar un preot ortodox a susţinut o scurtă rugăciune în cadrul ceremoniei de pe aeroportul din Ankara. Miniştrii Executivului turc i-au adus, de asemenea, un ultim omagiu. 

Ambasadorul rus în Turcia, Andrei Karlov, a fost omorât de un fost ofițer de poliție, cercetat pentru implicare în lovitura de stat. Atacatorul l-a împușcat pe diplomat în spate, strigând ”Noi murim în Alep, tu mori aici”. Agențiile de presă au anunțat că ambasadorul era grav rănit, puțin după ora 18.30, iar după o jumătate de oră, s-a anunțat decesul lui Karlov. În urma incidentului, președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit de urgență cu șefii serviciilor secrete și a calificat incidentul drept ”atac terorist”. 


Citeşte şi: Asasinarea ambasadorului rus în în Turcia. Familia atacatorului și colegul său de apartament au fost reținuți. Altintaș a închiriat o cameră de hotel unde a plănuit crima. Experții ruși au început anchetarea incidentului

Atât Moscova, cât și Ankara sunt implicate în conflictul sirian, iar Turcia este gazda a peste un milion de refugiați sirieni. Guvernul de la Ankara este un suporter al opoziției siriene, în timp ce Kremlinul îl susține pe președintele sirian Bashar al-Assad. Situația a fost și mai tensionată în ultimele săptămâni când forțele siriene, cu ajutorul armatei ruse, au bombardat estul orașului Alep, ceea ce a dus la o criză umanitară de proporții.  Atacul de luni noapte nu a fost încă revendicat, dar militanți ai grupării Statul Islamic sunt activi în Turcia și au organizat mai multe atentate teroriste.

 

 

Cele mai citite

Dan Diaconescu rămâne sub control judiciar

Fostul patron OTV, Dan Diaconescu, judecat pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile, rămâne sub control judiciar, fiind...

Plata ajutoarelor de 100 de euro pentru fermierii din vegetal și zootehnie începe din 15 mai

Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru...

Cum alegi mobila de dormitor: Ghid complet pentru o amenajare eficientă și confortabilă

Dormitorul este una dintre cele mai importante camere din casa ta. Este locul unde petreci o mare parte a timpului, unde te odihnești și...
Ultima oră
Pe aceeași temă