15.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialFOTO. Trenul de București la Viena va opri în noua Gară Centrală...

FOTO. Trenul de București la Viena va opri în noua Gară Centrală din Capitala Austriei

Trenul de București la Viena va opri din 14 decembrie în noua Gara Centrală din Capitala Austriei (Wien Hauptbahnhof). 

Gara Centrală din Viena a fost inaugurată oficial pe 10 octombrie 2014, fiind unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din Austria: volumul de investiții s-a ridicat la 1 miliard de euro. Lucrările au fost demarate în decembrie 2009, când a fost demolată vechea gară Südbahnhof. Aceasta era mult prea mică pentru traficul feroviar de proporții, iar legăturile cu mijloacele de transport în comun erau considerate a fi insuficiente și neadecvate. Până în decembrie 2015 vor fi terminate lucrările la întreaga infrastructură de șine, iar gara își va prelua în totalitate funcția de punct nodal internațional: aproximativ 1.100 de trenuri vor circula zilnic pe aici.

Odată cu lucrările de construcție la noua gară au fost create și legăturile necesare cu stațiile de metrou și de S-Bahn precum și cu stațiile de tramvai și de autobuze. Spre exemplu, cu lina de metrou U1 se ajunge acum de la Gara Centrală în centrul Vienei (în piața Sf. Ștefan) în doar cinci minute. Totodată, gara include și un centru comercial pe o suprafață de 20.000 m2 cu aproximativ 90 de magazine și zone de gastronomie, precum și 600 de locuri de parcare.

Construcția gării a influențat dezvoltarea întregii zone, unde se dezvoltă un nou cartier modern. În jurul gării se construiesc numeroase clădiri de birouri (cu o suprafață totală de 550.000 m2), 5.000 de locuințe pentru circa 13.000 de persoane și un parc pe șapte hectare. Astfel, a apărut necesitatea de a crea în zonă infrastructura educațională corespunzătoare, ceea ce a determinat administrația locală să ia decizia de a construi noul campus școlar „Sonnwendviertel“, care a început să funcționeze anul acesta în septembrie, fiind considerat a fi unul dintre cele mai moderne centre de educație din Viena. Ba mai mult, campusul școlar a fost nominalizat la "Mies van der Rohe Award" – premiul Uniunii Europene pentru arhitectură contemporană.

Cele mai citite

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă