18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialFOTO: TOP 12 Cele mai frumoase case - RETROSPECTIVA 2013

FOTO: TOP 12 Cele mai frumoase case – RETROSPECTIVA 2013

Peste 100 de case  au fost prezentate de-a lungul anului precedent în revista CASA MEA. Foarte mult au fost apreciate de cititori casele care prezintă şi amenajarea interioară, astfel încât să se distingă continuitatea dintre stilul exterior şi cel interior, precum şi idei de realizare a grădini

Casele propuse sunt extrem de variate, aşa cum au fost prezentate, pe categorii. Se pot distinge astfel case moderne, chiar avangardiste, ideile noi şi îndrăzneţe fiind în centrul de interes pentru mulţi viitori proprietari, precum şi propuneri de case clasice care să prezinte facilităţi şi chiar idei legate de casele moderne.

Acestea din urmă sunt în special casele cu acoperiş înclinat din ţigle ceramice, cu forme deosebit de dinamice.

Mult apreciate sunt şi casele ieftine, casele de lemn şi tip rustic, multe dintre acestea fiind potrivite inclusiv cu casele de vacanţă.

În sfârşit, opţiunile se indreaptă şi spre case a căror arhitectură este influenţată de stilul unor case din alte ţări, din acest punct de vedere cel mai mare interes fiind prezentat de casele în stil mediteranean cu acoperiş cu olane care se pretează locaţiilor de la şes sau din apropierea mării.

Vom prezenta 12 dintre cele mai apreciate proiecte prezentate în decursul anului precedent în revista CASA MEA.

Cele mai citite

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...
Ultima oră
Pe aceeași temă