13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialFOTO-Reportaj. Campionatul Mondial de Sport Electronic: Coreea de Sud a cucerit din...

FOTO-Reportaj. Campionatul Mondial de Sport Electronic: Coreea de Sud a cucerit din nou Bucureştiul

Campionatul Mondial de Sport Electronic, desfăşurat la Sala Polivalentă, din Bucureşti, între 1-3 noiembrie, a fost cel mai mare eveniment de acest gen găzduit vreodată de România. La fel ca şi la DreamHack, organizat tot la Bucureşti, sud-coreenii au făcut din nou legea, echipele din această ţară reuşind să-şi adjudece primele locuri pe podiumul mondial.

Coreea de Sud s-a impus la toate disciplinele din cadrul competiţiei masculine, învingând atât în jocul de League of Legends (LoL), unde a învins echipa Olandei, cât şi în Alliance of Valiant Arms (A.V.A.), unde membrii echipei Astrick au câştigat în faţa Thailandei. Valoarea premiilor câştigate de cele două echipe ajunge la 20.000 de euro în cazul LoL, respectiv 13.000 de euro pentru A.V.A, conform organizatorilor. 

“Aveam aşteptări mari, însă suntem la început, suntem tineri şi nu am reuşit să trecem de prima zi a comeptiţiei la League of Legends. Eu sunt pasionat de acest joc, mi-ar plăcea să încerc o carieră în sportul electronic. Este cea mai mare bucurie pentru mine,” declară Mircea Teca, student în Bucureşti, care a intrat în competiţie cu nickname-ul Mirciu pentru naţionala României. El spune că doar unul singur dintre cei cinci membri ai reprezentativei de LoL este jucător profesionist.

Citeşte şi: Bucureşti, capitala mondială a sportului electronic: Cine reprezintă România la campionatul mondial

În competiţia de feminin campioană mondială la Tekken Tag Tournament 2 este tot o jucătoare din Coreea de Sud, Yi Sub Yang, care a învins-o în finală pe reprezentanta Rusiei, în timp ce la Starcraft 2 s-a impus Madeleine Leander, din Suedia.

Printre cele cincizeci de ţări care şi-au trimis echipele reprezentative s-a numărat şi România, cu jucători atât la masculin, cât şi la feminin. Cel mai departe a ajuns NARUU, după numele ei real Corina Alexandru, care a reuşit să treacă de prima fază a competiţiei la jocul de strategie Starcraft 2.

O altă jucătoare, Elena, 25 ani, cunoscută sub pseudonimul Ellie, a participat la Tekken Tag Tournament 2, însă nu a avut nicio şană în faţa unor jucătoare profesioniste, obişnuite deja cu marile turnee. “A fost prima mea competiţie la acest nivel, la care am participat. Vreau să fiu mai bună şi în viitor să obţin un loc mult mai bun pentru România.”

“Jucătorii privesc sportul electronic ca pe o chestier de viitor, nu doar ca pe un hobby. Însă m-a impresionat că am văzut zilele astea părinţi veniţi cu copii de 10-15 ani, adolescenţi,” spune Elena. Dintre naţionalele prezente ea se declară impresionată de Serbia, care deşi nu a avut la dispoziţie o echipă cu experienţă, asemenea României, a reuşit ca doar în câteva luni de zile să ajungă la un nivel foarte bun, drept urmare şi faptul că au ajuns în fazele superioare ale competiţiei de Tekken Tag.

România, punct important pe harta Sportului Electronic mondial

Bucureştiul a devenit un adevărat punct de interes pentru jucătorii de sporturi electronice din întreaga lume încă de la evenimentul DreamHack Bucureşti, turneul organizat pentru prima dată în ţara noastră în urmă cu mai bine de cinci săptămâni. La fel ca şi atunci şi de această dată Sala Polivalentă a fost plină de spectatori, mare parte dintre ei fani ai jocurilor pe calculator, sau mai bine zis al sportului electronic, după le place să denumească jucătorii profesionişti ceea ce în următorii ani ar putea deveni chiar probă olimpică.

“A fost peste aşteptări evenimentul. Practic sâmbătă sala a fost arhiplină, aşa măsurăm noi succesul evenimentelor. Federaţia Internaţională de Sport Electronic ne-a spus deja că este foarte mulţumită de ediţia de la Bucureşti a mondialului. Este cel mai reuşit de până acum,” declară Silviu Stroie, preşedintele Ligii Gamerilor Profesionişti. Campionatul Mondial de la Bucureşti este primul organizat în afara Coreei de Sud, aceasta fiind cea de a cincea ediţie.

Citeşte şi DreamHack Bucureşti: Cum a ajuns România în primele cinci ţări din lume la sportul electronic

Ce spun campionii asiatici de la Bucureşti

Astrick, echipa campioană, din Coreea de Sud, este cea mai bună din lume la la jocul în reţea “A.V.A.”, reuşind să câştige mai multe premii importante în acest an, inclusive o sumă foarte mare de bani. “Suntem foarte bogaţi în acest moment”, spune un membru al grupului. Astfel de jucători pot câştiga zeci sau chiar sute de mii de dolari anual din jocurile pe calculator, în reţea, la nivel profesionist.

“În Coreea de Sud sportul electronic este foarte popular. Promovarea lui a început deja de vre 15 ani în urmă, turneele fiind difuzate în masă. A început cu Starcraft şi apoi au urmat şi alte jocuri”, spune ghidul naţionalei coreene, în timp ce traduce în engleză.

Coreenii spun că se antrenează câteva ore pe zi pentru a se menţine la nivelul la care au ajuns acum. Însă ei consideră că este la fel ca în oricare alt sport, cu diferenţa că aici talentul poate avea o importanţă chiar mai mare. “Trebuie să începi de la o vârstă cât mai fragedă, iar la un nivel ridicat poţi evolua până în la cel mult 30 de ani, după care capitatea ta va scădea. Nu te vei mai putea concentra la fel de bine”, spune Seung Joo Park, unul dintre membrii echipei Astrick.

Întrebaţi cum li s-a părut Bucureştiul, unul dintre membrii naţionalei spune că “Ne-a plăcut. Aici toate fete sunt drăguţe”, stârnind râsete în rândul coechipierilor săi.

Pasul următor pe care îl poate face România este în primul rând recunoaşterea sportului electronic ca ramură sportivă, ceea ce ar permite o organizare oficială, cu echipe, cu sponsori, la fel ca în fotbal. Stroe spune că deja a venit o comisie de la minister, care a fost plăcut surprinsă de evenimentul de la Polivalentă.

Pe termen lung, la nivel mondial, se doreşte includerea sportului electronic în disciplinele olimpice, debutul putând avea loc chiar în cadrul Jocurilor Europene de la Baku, din 2015. Anul viitor mondialul de sport electronic se va muta în Azerbaijan, la Baku.

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Vrei să fii un angajator respectat și îndrăgit? Iată cum poți afla mai multe despre nevoile angajaților tăi

În lumea afacerilor, relația dintre angajatori și angajați este esențială pentru succesul pe termen lung al unei companii. Un șef atent la nevoile angajaților...

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...

AUDIO. Dan Podaru propune construirea de campusuri pentru preșcolari și elevi în sectorul 1

Candidatul Partidului Ecologist Român (PER) la funcția de primar al sectorului 1, Dan Podaru, propune construirea unor campusuri cu grădinițe, școli, afterschool-uri și spații...
Ultima oră
Pe aceeași temă