Un cutremur cu magnitudinea de 4,9 grade pe Richter a avut loc, duminică, în jurul orei locale 15.00, în Macedonia, informează AP, citat de Mediafax.
Cutremurul, care a avut loc la o adâncime de 26 de kilometri, a pus în alertă oamenii din capitala Skopje, care au ieșit pe străzi, pentru a se simţi în siguranţă.
Deocamdată nu există informaţii cu privire la victime sau daune.
Un cutremur de o magitudine mai mică a fost înregistrat mai devreme în aceeaşi zi.
În 1963, un cutremur puternic s-a soldat cu peste 1.000 de morţi în capitala Macedoniei şi a distrus numeroase clădiri.