26 C
București
sâmbătă, 20 iulie 2024
AcasăSpecialFOTO. Incendiul din Colectiv. Cine sunt RĂNIȚII internați în SPITAL

FOTO. Incendiul din Colectiv. Cine sunt RĂNIȚII internați în SPITAL

Două liste, scrise de mână, au fost postate pe Internet, ele conținând numele unora dintre răniții din clubul Colectiv.

Cele două liste nu provin de la autorități și, drept urmare, nu sunt oficiale.

Ele prezintă numele tinerilor care se aflau internați, sâmbătă la prânz, în două dintre spitalele cu profil de urgență din București.

Rudele persoanelor aflate pe liste, precum și persoanele care se tem că ar putea avea rude rănite, neidentificate, în incendiul de la Colectiv, pot cere informații la numerele de telefon indicate de autorități.

Aceste numere sunt  021 313 0605, 021 264 8525, 021.206.92.91, 021.206.92.83, 021.264.87.04, 021.206.93.75 și 021.312.25.47.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă