Majoritatea caselor beneficiază de poduri care sunt folosite ca spaţii de depozitare, acestea având însă şi un potenţial de transformare în zone locuibile.
Întotdeauna este binevenit un nivel de locuire în plus, iar mansarda devine frecvent locul preferat al familiei. Pentru a realiza mansardarea unui astfel de loc este bine de reţinut următoarele:
Ca regulă generală, menţionăm că se pretează la mansardare podurile al căror spaţiu este în proporţie de 80% circulabil în picioare, indiferent de pantele acoperişului şi de înclinaţiile acestuia din interior.
Pe lângă înălţimea podului (care trebuie să fie adaptată membrilor familiei) trebuie să aveţi în vedere şi termoizolaţia, iluminatul natural şi utilităţile, astfel încât podul să poată fi mansardat.
Vă prezentăm date concise despre tipurile de poduri caracteristice caselor româneşti pentru a afla dacă puteţi sau nu mansarda casa pe care o deţineţi.
Acoperişurile
Rolul acoperişurilor este acela de a proteja casa împotriva intemperiilor. Acoperişurile pot avea diferite forme – plate (terase) sau în pantă, caz în care apa pluvială se scurge pe învelitoare.
Acoperişurile cu şarpante sunt de mai multe feluri: într-o apă (în pupitru) sau două ape (unul din cele mai vechi tipuri), în patru ape, cu frângere de pantă sau piramidale (figura 1).
Intersecţia celor două planuri ale acoperişului formează „coama“ iar cei doi pereţi triunghiulari laterali se numesc „timpane“ (figura 2). Apele pluviale se scurg în sistemul de jgheaburi şi burlane.
Învelitoarea
Alegerea materialului unei învelitori depinde, printre altele, de înclinaţia pantei. La acoperişurile cu pante mari se foloseşte în mod tradiţional ţiglă (solzi sau terasă).
Un material des folosit la învelitori este tabla (plană, ondulată etc.). La învelitorile tradiţionale se folosesc şiţa, şindrila, stuful. Pentru şarpante se foloseşte mai ales lemnul de brad, datorită calităţilor sale (greutate redusă, uşor de prelucrat şi cost relativ ieftin).
Tipuri de şarpante
Alegerea unui anumit tip de şarpantă este determinată de dimensiunea construcţiei ce urmează a fi acoperită.
Şarpanta simplă – este cel mai vechi tip, folosit la unele case ţărăneşti, acoperă deschideri de maxim 6 m, având căpriori aşezaţi la 80-100 cm distanţă şi sprijiniţi pe cosoroabă (figura 3). Aceste şarpante nu sunt potrivite funcţionalizării (transformării spaţiului închis de ele într-unul funcţional). Soluţia în acest caz este reconfigurarea acoperişului.
Şarpanta cu grindă orizontală acoperă deschideri de 8 – 9 m. Spre deosebire de tipul anterior, în acest caz căpriorii sunt legaţi la partea superioară cu o grindă orizontală (figura 4). Dacă această legătură se află la o înălţime de 2,2 – 2,3 m, atunci funcţionalizarea este posibilă, deci transformarea podului în mansardă locuibilă.
Şarpanta pe scaune – este recomandată pentru deschiderile mai mari, în jur de 10 m. Căpriorii lungi sunt sprijiniţi pe grinzi orizontale, mediene sau de coamă, la rândul lor sprijinite pe popi aşezaţi la un pas de patru căpriori (figura 5).
Aceste tipuri de şarpante sunt potrivite funcţionalizării, datorită conformării elementelor structurale. Mansardarea unor astfel de poduri se poate face fără probleme.
Şarpanta cu rupere de pantă oferă spaţiul cel mai generos pentru funcţionalizare (figura 6). Ele pot acoperi deschideri de 12 m şi pot fi uşor montate ferestre în planul învelitorii.
