23.6 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecialFOTO A început modernizarea Pieţei Progresul

FOTO A început modernizarea Pieţei Progresul

Luni au demarat lucrările de modernizare a Pieţei Progresul, acesta fiind cel de-al patrulea complex agro – alimentar din Sectorul 4 care intră într-un amplu proces de reamenajare, modernizare şi extindere.

Situat pe amplasamentul fostei Pieţe Progresul, noul complex va avea un regim de înălţime de P+1+Parcare Supraterană, însumând o suprafaţă de aproximativ 11.000 m². Proiectul prevede şi construirea a 250 de locuri de parcare supraterană, care să deservească noul complex comercial, dar care va rezolva şi problema parcărilor din zonă. Astfel, după finalizarea activităţilor comerciale din piaţă, pe timpul nopţii, aceasta va funcţiona ca o parcare de reşedinţă.

La parter va fi amenajat un spaţiu destinat comercializării legumelor şi fructelor, în special de către producători, în care vor fi amplasate 500 de tarabe. Prin compartimentare, tot la parterul clădirii vor fi amenajate spaţii comerciale, o hală de carne, o hală de brânzeturi, o hală de peşte şi grupuri sanitare.

La etaj vor fi amplasate 100 de spaţii pentru comercializarea produselor nealimentare, precum: îmbrăcăminte, încălţăminte, obiecte de uz casnic şi birouri în care îşi vor desfăşura activitatea reprezentanţii Direcţiei de Administrare a Pieţelor Sector 4. De asemenea, tot la etaj va fi amenajată o zonă de relaxare, în care vor funcţiona restaurante tip fast food şi o cafenea.

Lucrările de construire vor fi finalizate în luna august 2012.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Zelenski: Ucraina se apropie tot mai mult de NATO. Vizită la baza navală britanică din Portsmouth

După încetarea conflictului, aceste nave vor avea un rol esențial în operațiunile de deminare a apelor teritoriale ucrainene, afectate de războiPreședintele Ucrainei, Volodimir Zelenski,...

Un îndulcitor folosit în mii de produse, analizat de cercetători: un nou studiu ridică semne de întrebare privind efectele asupra creierului

Un studiu realizat de cercetători de la University of Colorado Boulder atrage atenția asupra unor posibile efecte ale eritritolului, unul dintre cei mai utilizați...

România și Ucraina vor produce drone militare la Cluj-Napoca. Primele unități, testate în toamnă

România și Ucraina își consolidează cooperarea în industria de apărare printr-un proiect comun de producție a dronelor militare la Cluj-Napoca.Compania românească OVES Enterprise și...
Ultima oră
Pe aceeași temă