23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialFotbalişti vs. primari, la Chiajna

Fotbalişti vs. primari, la Chiajna

E scandal la Chiajna între primarul localităţii şi fotbaliştii de la Concordia. Edilul Mircea Minea a dus acuzaţii grave jucătorilor şi antrenorilor după dublul eşec al concordiei în faţa Stelei, cu 0-4 şi 1-4. Fotbaliştii se apără şi spun că că nu sunt “nici blatişti, nici vânzători şi nici speculatori la casele de pariuri”, scrie Mediafax. Declaraţia fotbaliştilor vine după ce primarul i-a acuzat că au pierdut meciurile pentru a câştiga la pariuri.

Fotbaliştii echipei din Chiajna susţin că ei şi antrenorul formaţiei, Ionuţ Chirilă, au fost acuzaţi pe nedrept de non combat. “Am fost acuzaţi în mod direct sau indirect – alături de antrenorul Ionuţ Chirilă – de non combat, blat sau înţelegeri cu casele de pariuri. Ni s-au adresat cuvinte jignitoare, dar mai ales nedrepte. Dorim sa facem câteva precizări cu privire la aceste acuzaţii, asigurându-l pe domnul primar Minea de respectul şi consideraţia noastră: În primul rând respingem în totalitate acuzaţiile de mai sus. Nu suntem nici blatişti, nici vânzători şi nici speculatori la casele de pariuri. Suntem jucători de fotbal”, au afirmat jucătorii.

Ei au explicat dubla înfrângere cu Steaua prin faptul că au lipsit mai mulţi titluari din echipă şi prin presiunea media la care au fost supuşi.

“Dubla manşă cu Steaua a fost un test greu pentru noi, în condiţiile în care în ambele meciuri am avut lipsă câţiva titulari importanţi. Presiunea media şi factorul psihologic şi-au spus şi ele cuvântul. Apoi, se trece foarte uşor peste faptul că am jucat două meciuri consecutive cu campioana României. Ni se pare nedrept să fim judecaţi pentru ultimele noastre două meciuri şi nu pentru întreaga noastra performanţă din tur după care toată lumea a fost mulţumită”, susţin jucătorii.

Ameninţările cu demiterea antrenorului Ionuţ Chirilă, formulate de primarului Minea, reprezintă un alt motiv pentru care jucătorii nu s-au putut concentra la al doilea meci cu Steaua şi le afectează şi evoluţiile viitoare.

“Este greu să intri pe teren la al doilea meci cu Steaua sub presiunea faptului că ai putea sa ramâi fără antrenor sau să nu mai faci parte din echipa cu care ai făcut performanţă în tur. Desigur, asta nu scuză jocul nostru slab. Este însă nedrept ca atunci când apar două înfrângeri la scor cu liderul campionatului să fim automat etichetaţi ca posibili vânzători de meciuri. În acelaşi timp, faptul că au existat aşteptări mari de la noi în meciurile cu Steaua este în mod indirect un compliment şi o recunoaştere a parcursului bun pe care l-am avut în tur.

Totuşi, distanţa de la aceste asteptări şi până la acuzaţiile formulate în repetate rânduri de către domnul Minea la adresa noastră sau a lui Ionuţ Chirilă este destul de mare. Este ciudat că singura explicaţie care se ia în calcul în cazul unui eşec este blatul, non combat-ul. Dacă lucrurile ar sta cu adevărat aşa ar însemna că unica noastră şansă de a fi jucători cinstiţi ar fi să câştigăm toate meciurile. Aceste declaraţii nu au darul de a ne mobiliza, ci mai degrabă creează o presiune suplimentară înainte de următoarele meciuri la care trebuie sa ne concentrăm pentru a depăşi momentul dureros şi dificil prin care am trecut în dubla manşă cu Steaua”, se mai arată în comunicatul jucătorilor.

În final, fotbaliştii îi promit edilului că vor juca pentru echipă, dar îi cer acestuia mai multă susţinere şi îşi exprimă susţinerea faţă de antrenorul Chirilă.

“Îl asigurăm pe domnul primar Mircea Minea că în ciuda afirmaţiilor domniei sale vom juca pentru noi şi pentru Chiajna, dar că susţinerea dânsului ar aduce mai multă linişte si energie pozitivă absolut necesare în mijlocul oricărei echipe. Suntem alături de antrenorul Ionuţ Chirilă împreună cu care am reuşit perormanţa de a ne situa pe un onorabil loc zece la finalul turului de campionat şi lângă care ne dorim să continuăm acest parcurs”, au afirmat sportivii, care au semnat comunicatul.

Următorul meci al echipei Concordia Chiajna va avea loc luni, 18.30, la Braşov, cu Corona, în etapa a XXI-a a Ligii I.

Cele mai citite

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă