32.7 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăEconomieAmazon depășește pentru prima dată pragul de 3.000 de miliarde de dolari...

Amazon depășește pentru prima dată pragul de 3.000 de miliarde de dolari în valoarea de piață

Amazon a atins pentru prima dată, luni, o valoare de piață de 3.000 de miliarde de dolari, după ce acțiunile companiei au crescut pentru a doua ședință consecutivă, pe fondul rezultatelor financiare solide publicate săptămâna trecută, notează AFP.

Titlurile gigantului tehnologic au urcat cu 5,2%, până la 285,75 dolari în primele ore de tranzacționare, ceea ce a ridicat valoarea companiei la aproximativ 3.100 de miliarde de dolari. Amazon a raportat un profit trimestrial de peste 62 de miliarde de dolari, susținut de creșterea puternică a două divizii legate de inteligența artificială: serviciile de cloud AI și producția de cipuri.

Divizia de cloud a companiei, Amazon Web Services (AWS), a înregistrat o creștere de 37% a veniturilor, până la 42,2 miliarde de dolari. În urma acestor rezultate, directorul general Andy Jassy a declarat săptămâna trecută că AWS ar putea deveni, în timp, „o afacere cu venituri anuale de un trilion de dolari”.

Amazon, Microsoft, Alphabet și Meta sunt pe cale să investească împreună aproximativ 700 de miliarde de dolari în acest an în centre de date pentru inteligență artificială, cipuri și infrastructură de calcul.

VEZI ȘI – Un aeroport important din Europa se închide aproape trei luni. Peste două milioane de pasageri și mii de zboruri, afectate

Giovanni Mazzariello, specialist în acțiuni la UniCredit, a descris rezultatele publicate săptămâna trecută de Amazon și de ceilalți mari jucători din domeniul inteligenței artificiale drept „în general încurajatoare”.

Privite împreună, creșterea rapidă a veniturilor, extinderea marjelor de profit și portofoliul tot mai mare de comenzi al tuturor celor patru giganți oferă cea mai clară dovadă că gradul de utilizare și capacitatea de monetizare cresc suficient de repede pentru a absorbi costurile tot mai mari generate de amortizare și de operarea infrastructurii dezvoltate, a declarat Mazzariello.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Surpriza clasamentului mondial: o țară europeană a fost desemnată cea mai bună destinație pentru relocare în 2026

Clasamentul analizează 192 de state și teritorii pe baza a 24 de indicatori grupați în patru mari categoriiEstonia a fost desemnată cea mai bună...

Aproape 62.000 de investitori români au în portofoliu doar titluri de stat. Profilul clienților de pe piața de capital

Aproape unul din cinci clienți raportați de intermediarii de pe piața de capital din România deține exclusiv titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor,...

Companiile europene accelerează investițiile în inteligența artificială: AI trece de la experiment la strategie de business

Peste 80% dintre liderii companiilor europene spun că vor crește investițiile în inteligență artificială în următorul an, însă miza se mută de la testarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă