20.1 C
București
joi, 25 iulie 2024
AcasăSpecialFostul primar Gheorghe Ștefan, condamnat la șase ani de închisoare, ar putea...

Fostul primar Gheorghe Ștefan, condamnat la șase ani de închisoare, ar putea executa doar trei ani și jumătate, întrucât a cooperat cu anchetatorii

Fostul primar al orașului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, condamnat la închisoare cu executare în dosarul Microsoft și în dosarul privind finanțarea PDL, ar putea executa o pedeapsă de trei ani și jumătate în detenție după contopirea pedepselor, informează joi Agerpres.

Decizia de contopire a pedepselor, care nu este definitivă, a fost luată joi de Tribunalul Prahova.

Instanța a admis, astfel, cererea de contopire formulată de Gheorghe Ștefan cu privire la pedepsele de trei ani și jumătate de închisoare și, respectiv, trei ani de detenție pe care le are.

El a fost condamnat la șase ani de detenție în dosarul Microsoft, însă Curtea de Apel Ploiești a redus, în data de 26 iunie, printr-o decizie definitivă, la trei ani și jumătate de închisoare această pedeapsă, după ce a admis o contestație la executare formulată de fostul primar, constatând că sunt incidente dispozițiile articolului 19 din Legea 692/2002 (care prevăd posibilitatea de reducere a pedepsei ca urmare a cooperării în calitate de martor pentru alte cauze asemănătoare — n.r.).

De asemenea, Gheorghe Ștefan a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București în luna aprilie la trei ani de detenție în dosarul privind finanțarea PDL.

Astfel, Tribunalul Prahova a constatat că faptele pentru care a fost condamnat Gheorghe Ștefan în cele două dosare sunt concurente și a stabilit că, în urma contopirii pedepselor, fostul primar va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de trei ani și șase luni de detenție.

Decizia postată pe portalul instanțelor de judecată poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă