Fostul şef de stat Lech Walesa a acuzat Partidul Conservator naționalist la putere la Varșovia că "expulzează Uniunea Europeană din Polonia", potrivit unui interviu televizat, scrie AFP, potrivit Agerpres.
De mai multe luni, Bruxellesul îndeamnă Varșovia să pună capăt "amenințării sistematice" ce planează asupra statului de drept în Polonia și să modifice o serie de reforme care, în opinia sa, afectează independența justiției. Autoritățile de la Varșovia au respins aceste preocupări.
"Tot mai mult, noi expulzăm UE din Polonia. Nu este UE cea care ne expulzează, noi suntem cei care o expulzăm. Oricine aparține vreunei organizații, chiar dacă este de crescători de canari, trebuie să se supună regulilor care domnesc aici. Dacă vrem să aparținem Uniunii Europene, trebuie să ne comportăm ca UE, așa cum spun Franța și Germania", a declarat laureatul Premiului Nobel pentru Pace în anul 1983 și fost președinte al Poloniei, într-un interviu acordat postului de televiziune Polsat News.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat că prin aceste demersuri Varșovia "se izolează în Uniunea Europeană", iar cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat că "nu se poate tăcea" în fața atingerilor aduse statului de drept în Polonia.
Comisia Europeană a amenințat în iulie că va activa articolul 7 din Tratatul UE, dacă Polonia își va implementa reformele privind organizarea justiției în forma actuală. Această procedură inedită ar putea duce la o suspendare a dreptului de vot al acestei țări în cadrul Consiliului UE, instanță ce regrupează cele 28 de state membre.
Pe de altă parte, Lech Walesa, critic vehement al Partidului Dreptate și Justiție (PiS) al lui Jaroslaw Kaczynski la putere, l-a acuzat pe acesta din urmă că a "cumpărat o parte a populației cu demagogie, populism și promisiuni".
"Asemenea minciuni, atâta perfidie nu am văzut nici măcar în vremea comunismului", a subliniat fostul lider al luptei pentru democrație, acuzat recent de procurorii Institutului polonez pentru memoria națională (IPN), un organism de stat, că a colaborat cu poliția politică a regimului comunist la începutul anilor 1970. În 2000, un tribunal special l-a declarat nevinovat pe Lech Walesa, mai scrie AFP.