20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialFostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak ar putea fi eliberat

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak ar putea fi eliberat

Fostul preşedinte egiptean Honi Mubarak ar putea fi judecat în libertate într-un caz de îmbogăţire ilegală, însă nu se ştie dacă fostul lider de la Cairo va fi eliberat, conform AFP, citat de Mediafax.

Hosni Mubarak este cercetat în patru dosare referitoare la implicare în reprimarea manifestaţiilor şi acte de corupţie.

Citeşte şi 600 MORŢI în Egipt. Regimul spune că luptă împotriva terorismului

Anterior, el a obţinut de trei ori eliberarea condiţionată.

Mubarak va rămâne în detenţie cel puţin 48 de ore, în aşteptarea apelului procurorilor.

Decizia de miercuri nu înseamnă că Mubarak a fost achitat în cazul suspiciunilor de primire a unor cadouri în valoare de 11 milioane de dolari din partea ziarului de stat Al-Ahram. Însă, potrivit analiştilor, este unul dintre ultimele obstacole judiciare în calea eliberării fostului lider autoritarist de la Cairo.

Săptămâna trecută, Mubarak, în vârstă de 85 de ani, a fost achitat într-un caz de fraudă.

În plus, Mubarak urmează să fie rejudecat în procesul privind reprimarea manifestaţiilor din 2011, în contextul în care sentinţa iniţială de condamnare pe viaţă a fost anulată.

 

Ştire în curs de actualizare

Cele mai citite

ANCOM: Veniturile raportate de sectorul telecom din România au stagnat la 3,4 miliarde de euro, în 2023

Numărul utilizatorilor de Internet fix care au ales servicii prin fibră optică a ajuns la cinci milioane, la finele anului 2023, în creştere cu...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Noua lege a pensiilor. Ce venituri va avea un român care a muncit 35 de ani

Noua lege a pensiilor vine cu metode diferite de calcul a veniturilor persoanelor după retragerea din activitate. Românii care au cotizat timp de 35...
Ultima oră
Pe aceeași temă