10 C
Bucharest
Sunday, 3 December 2023
HomeSpecialFostul deputat Mihai Rădan, condamnat la închisoare cu suspendare, pentru că şi-a...

Fostul deputat Mihai Rădan, condamnat la închisoare cu suspendare, pentru că şi-a angajat rudele la cabinet

Fostul deputat din partea Uniunii Croaţilor din România Mihai Rădan a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și justiție la un an de închisoare cu suspendare, după ce şi-a angajat fiul şi nora la biroul său de parlamentar, transmite Mediafax.

Prin decizia de marţi a instanței supreme, Rădan a fost găsit de conflict de interese.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată atât de fostul deputat, cât şi de procurorii Parchetului instanţei supreme.

Fostul parlamentar a fost trimis în judecată în 10 ianuarie, iar potrivit rechizitoriul procurorilor, Rădan, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a propus angajarea în cadrul biroului său parlamentar a fiului său şi a nurorii sale şi a avizat contractele individuale de muncă încheiate cu aceştia.

Mai mult, spun anchetatorii, el a încheiat un contract civil de prestări servicii cu soţia sa. În urma acestor contracte "s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceştia în cuantum total de 89.368 de lei, sume plătite din bugetul Camerei Deputaţilor", potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Mihai Rădan a fost deputat în Parlamentul României în perioada 2000-2012, din partea Uniunii Croaţilor din România.

Cele mai citite

Atac la Paris, lângă Turnul Eiffel. Un francez a ucis un turist german. Alte două persoane sunt rănite

Un tânăr francez, cunoscut ca având simpatii islamiste, dar și, aparent, cu tulburări psihice, a atacat mai mulți trecători în centrul Parisului, în apropiere...

Atac la Paris, lângă Turnul Eiffel. Un francez a ucis un turist german. Alte două persoane sunt rănite

Un tânăr francez, cunoscut ca având simpatii islamiste, dar și, aparent, cu tulburări psihice, a atacat mai mulți trecători în centrul Parisului, în apropiere...
Ultima oră
Pe aceeași temă