Ministerul Finanţelor s-a avântat în restructurarea Fiscului, fără vreun plan coerent, pe care să-l bifeze, cu răbdare şi disciplină, ori de câte ori a îndeplinit vreun obiectiv fixat.
E freamăt mare în Ministerul Finanţelor: se schimbă vioi reglementările fiscale, Fiscul se reorganizează, fâlfâie prin birouri listele de concedieri. Ce era valabil la 1 ianuarie se modifică la 1 februarie şi apoi la 1 septembrie. Schimbările astea, care, privite cu luciditate, sunt un semnal de instabilitate fiscală, nu sunt evenimente impuse din afară, de vreun expert al Troikăi finanţatoare, aşa cum uneori suntem îndemnaţi, subtil, să credem. Nici FMI, nici Comisia Europeană şi nici Banca Mondială nu ne bagă pe gât, cu sila, vreo mărire anume de taxe. E treaba noastră. Toată această agitaţie fiscală, toată această incertitudine şi îngrijorare alimentată de fragmente de idei care ţâşnesc din interviurile marilor maeştri ai administraţiei statului arată că nu există o strategie clară, inteligentă şi realistă pentru a umple vistieria statului. De altfel, nu a fost transmis nici mediului de afaceri vreun mesaj coerent, din care acesta să înţeleagă ceva şi să-şi facă planuri pentru următorii ani.
Dezbaterea privind viitorul imediat al birurilor, câtă a existat, a fost oarecum moleşită de arşiţa verii şi acoperită de exotica luptă pentru coroanele şi sceptrele unor regate iluzorii. În paralel, Fiscul se reorganizează, iar din lupta asta au mai răzbătut unele strigăte revoltate ale funcţionarilor, speriaţi că-şi vor pierde locul de muncă, sau ale şefilor, frustraţi că-şi vor diminua importanţa în noua arhitectură a controlului fiscal. Din nou asistăm la o manevră obscură, despre care ştim că va duce la concedierea a 300-400 de funcţionari, într-un proces amplu de reorganizare a instituţiei controlului fiscal. La finalul acestui exerciţiu de recalibrare a Fiscului, şefii Finanţelor întrezăresc o creştere cu 4% a încasărilor statului din taxe şi impozite, salt care se va realiza cu ajutorul unui program de modernizare finanţat de Banca Mondială.
Nu poate fi observată, nici aici, vreo strategie clară, inteligentă şi eficientă pentru această adevărată revoluţie a controlului fiscal. Dimpotrivă, lectura proiectului de modernizare a administraţiei fiscale, alcătuit de Banca Mondială şi finanţat de braţul său investiţional, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare cu 70 de milioane de euro (91,8 milioane de dolari), confirmă ipoteza improvizaţiei sub care se desfăşoară actualul proces de restructurare a Fiscului. Documentul este încurajator, deoarece aflăm că proiecte asemănătoare au dat roade în Ungaria, Cehia, Slovacia şi, mai ales, în Bulgaria. Mai aflăm însă că operaţiunile derulate prin acest proiect, care până la urmă îşi propune să doteze Fiscul cu cele mai moderne instrumente, mecanisme şi practici în materie de control şi de relaţii cu publicul, are nevoie de specialişti extrem de bine calificaţi, antrenaţi şi motivaţi. Deşi Banca recomandă micşorarea contactelor cu contribuabilii, ea cere ca aceştia să fie serviţi mai bine, mai transparent şi mai eficient. Se poate bănui, totuşi, că actualul proces avântat de restructurare ar ţine cont de recomandările, perspectivele şi provocările acestui proiect ambiţios de modernizare a Fiscului. Ei aş! Banca Mondială recomandă, de pildă, ca toată revoluţia să înceapă şi prin implicarea sectorului privat şi a contribuabililor (noi, cetăţenii) în monitorizarea proiectului, pentru a se asigura astfel că restructurarea îşi va atinge obiectivele.
