17.4 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialFinalizarea proiectului „Parteneriat pentru o carieră medicală de succes în specialităţile implicate...

Finalizarea proiectului „Parteneriat pentru o carieră medicală de succes în specialităţile implicate în patologia chirurgicală a membrelor” (ORTOPRAXIS)

Investeşte în oameni !

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

Axa prioritară nr. 2 ”Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”

Domeniul major de intervenţie 2.1 ”Tranziţia de la şcoală la viaţă activă”

Titlul proiectului: „Parteneriat pentru o cariera medicala de succes in specialitatile implicate in patologia chirurgicala a membrelor”
Beneficiar: Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” Bucuresti
Contract nr. POSDRU/161/2.1/G/135806

Cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 și implementat începând din 25 aprilie 2014 de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București în parteneriat cu Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, în baza contractului de finanţare POSDRU/161/2.1/G/135806, proiectul ORTOPRAXIS – „Parteneriat pentru o carieră medicală de succes în specialităţile implicate în patologia chirurgicală a membrelor” se apropie de final !

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti invită reprezentanţii mass-media, studenţii aparţinând Grupului Tintă și reprezentanţii instituţiilor şi companiilor din domeniul medical să participe la conferinţa de presă organizată cu ocazia finalizării proiectului ORTOPRAXIS – „Parteneriat pentru o carieră medicală de succes în specialităţile implicate în patologia chirurgicală a membrelor” .

Conferinţa de presă a proiectului ORTOPRAXIS va avea loc miercuri, 25 noiembrie 2015, ora 18:00, în Sala de Consiliu a Decanatului Facultății de Medicină, din cadrul Universităţii de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, Bulevardul Eroii Sanitari nr. 8.

Având o perioadă de implementare de 20 de luni (25 aprilie 2014 – 15 decembrie 2015), proiectul ORTOPRAXIS s-a desfășurat în mediul urban, în regiunea București-Ilfov, s-a adresat studenților Facultății de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti și a avut ca obiectiv susținerea tranziției studenților din Grupul Tintă catre viața activă in specialitățile implicate in patologia chirurgicală a membrelor, creșterea competitivității acestora pe piața muncii și asigurarea pentru acești studenți a unei cariere de succes pe termen lung.

Valoarea totală a contractului de finanţare a fost de 2.111.952,00 lei, din care:

– 1.818.448,96 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European,

– 251.263,04 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din Bugetul National, și

– 42.240,00 lei cofinanţarea eligibilă a Beneficiarului.

Din Grupul Tintă al proiectului ORTOPRAXIS au făcut parte peste 360 de studenți ai Facultății de Medicină ce au beneficiat de serviciile de consiliere și orientare profesională in patologia chirurgicală a membrelor. Dintre aceștia, 265 de studenți au participat la stagiile de practică medicală cu un inalt nivel științific organizate de către Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”. Toți cei 265 de studenți care au participat la stagiile performante de practică organizate în cadrul proiectului ORTOPRAXIS au primit subvenţii financiare, și s-au acordat premii unui număr de 24 de studenţi ce au obținut cele mai bune rezultate în cadrul stagiilor de pregătire practică. Valoarea totală a subvențiilor și premiilor acordate în cadrul proiectului ORTOPRAXIS a fost de 336.400,00 lei.

Pentru mai multe detalii privind activităţile proiectului ORTOPRAXIS vă invităm să accesaţi site-ul web al proiectului: http://ortopraxis.umf.ro.

Persoană de contact:

Gabriela Milea, Expert pentru promovare și informare

Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila” din București

Telefon: 0722168886

Cele mai citite

COTAR cere eliminarea amendamentelor pentru coplată din Legea RCA

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) cere eliminarea amendamentelor pentru coplată din Legea RCA şi demiterea vicepreşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF),...

BNR menține dobânda cheie la 7% pe an

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, luni, să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an,...

Vasile Bănescu (BOR): “Victoria lui Nemo (Nimeni), zdrobitoare asupra firescului și insultătoare la adresa Muzicii”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortdoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, comentează în termeni duri finala concursului Eurovision, susținând că ea a reprezentat "Victoria lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă