21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialFidel Castro, alături de SUA în lupta contra Ebola

Fidel Castro, alături de SUA în lupta contra Ebola

"Vom colabora cu plăcere cu personalul american referitor la această problemă", a afirmat Fidel Castro, în vârstă de 88 de ani, retras de la putere în 2006 din motive de sănătate.

"Înţelegem că doar prin abordarea acestei probleme la cel mai înalt nivel de pregătire vom reuşi să protejăm poporul nostru şi naţiunile din America Latină, să evităm o epidemie (de Ebola)", a adăugat el.

În pofida dificultăţilor sale economice, Cuba s-a implicat activ în lupta contra virusului Ebola trimiţând în Africa, pe 1 octombrie, 165 de experţi din domeniul sănătăţii.

Secretarul de Stat american, John Kerry a mulţumit vineri Cubei pentru contribuţia în lupta internaţională împotriva virusului Ebola, în contextul în care Havana şi Washingtonul şi-au întrerupt relaţiile diplomatice oficiale în 1961 şi întreţin relaţii ostile.

Febra hemoragică Ebola a provocat moartea a cel puţin 4.555 de persoane dintre cele 9.216 cazuri înregistrate în şapte ţări (Liberia, Sierra Leone, Guineea, Nigeria, Senegal, Spania şi SUA), potrivit celui mai recent bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Cele mai citite

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Cele mai întâlnite prenume

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Poliția din SUA, din nou în centrul unui scandal. Un nou caz ,,George Floyd” s-a petrecut recent

Poliția americană este din nou în centrul unui scandal după ce a arestat pe 18 aprilie un bărbat de culoare. În timpul operațiunii din...
Ultima oră
Pe aceeași temă