27 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăSpecialFestivalul Lipatti Evenings, Serile Lipatti, la finalul ediției a IV-a

Festivalul Lipatti Evenings, Serile Lipatti, la finalul ediției a IV-a

Recitalul sopranei Camelia Clavac ce va avea loc mâine, 13 noiembrie, ora 18.00, va marca încheierea Serilor Lipatti, Ediția a IV-a, 2015, de la Fundățeanca.

 Distinsa soprană Camelia Clavac va delecta publicul cu lucrări de Gounod, Fauré, Delibes, Massenet, Saint-Saëns, Franck, Chausson și Duparc.

Purtătoare a unor premii pretențioase, cum sunt Premiul Special și Premiul I de la Concursul Hariclea Darclée din Brăila sau Premiul II la Concursul de lied Tiberiu Brediceanu din Brașov, soprana Camelia Clavac și-a câștigat cu vocea ei, ce se pliază cu mare flexibilitate atât pe repertoriul de operă, cât și pe cel de oratoriu și lied, un public cu adevărat fidel. Nu de puține ori, în țară sau în desele turnee din străinătate, calitățile acestei cântarețe surprind și stârnesc un entuziasm debordant în rândul iubitorilor de muzică clasică vocală.

Programul Serilor Lipatti de la Fundățeanca s-a deschis în 10 octombrie cu recitalul unui prestigios pianist norvegian, Christian Ihle Hadland, care după două concerte de succes la Ateneul Român, desfășurate tot în cadrul Festivalului Lipatti Evenings-Serile Lipatti, a onorat cu arta sa interpretativă publicul meloman de la Conacul Lipatti. În data de 16 octombrie serile muzicale de la conac au continuat cu un minunat recital duo voce-pian Bianca și Remus Manoleanu, iar apoi pe data de 23 octombrie cu recitalul renumitului pianist Viniciu Moroianu. A urmat în 30 octombrie un recital integral Brahms susținut de talentatul pianist Vlad Dimulescu.

Întregul eveniment organizat de Asociația Art à la carte este închinat memoriei marii personalității culturale românești, pianistul Dinu Lipatti și se încadrează prin proiectul Lipatti Evenings, care face parte din Programul PA17/RO13 „Promovarea diversității în cultura și artă în cadrul patrimoniului cultural european”, finanțat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României.

Două instituții de mare prestigiu s-au alătură finanțării printr-un sprijin considerabil: Institutul Cultural Român, dar mai ales Consiliul Județean Argeș, care a finanțat constant proiectul încă de la prima lui ediție, contribuind esențial la îmbogățirea paletei culturale argeșene.

Deschiderea serilor de la Conacul de la Fundățeanca se face prin scurte prelegeri ce întregesc atmosfera de comunicare artistică dintre interpreți și public.

Concertul începe la ora 18.00 și este gratuit.

Organizatorii asigură transportul gratuit al publicului la locația evenimentului, punând la dispoziție un autocar. Ora de plecare a autocarului din parcarea Consiliului Județean Argeș este 17.15. Întoarcerea de la Conacul Lipatti va fi la 20.30.

 

Cele mai citite

Principalele tipuri de pariuri sportive și modul lor de funcționare

Pariurile sportive s-au diversificat considerabil odată cu digitalizarea industriei, iar cataloagele operatorilor moderni includ zeci de variante pentru fiecare eveniment din ofertă. Înțelegerea mecanismelor...

România rămâne în urma Bulgariei la stocarea energiei: 11 proiecte PNRR, de 78 de milioane de euro

Unul dintre elementele care au favorizat investițiile în Bulgaria îl reprezintă procedurile de aprobare mult mai rapideRomânia va finaliza, până la sfârșitul lunii august,...

Iranul invocă protecția mediului pentru o posibilă taxă în Strâmtoarea Ormuz

Iranul susține că intenția de a introduce o taxă pentru navele care traversează Strâmtoarea Ormuz are și o justificare ecologică.Teheranul acuză traficul maritim că...
Ultima oră
Pe aceeași temă