17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialFericiţi până la adânci bătrâneţi: cupluri gay celebre

Fericiţi până la adânci bătrâneţi: cupluri gay celebre

Pe măsură ce trece timpul, homosexualitatea începe să intre în normalitate şi din ce în ce mai multe cupluri de gay îşi recunosc orientarea şi ies în public alături de partenerii lor. Mulţi dintre cei listaţi mai jos sunt persone cunoscute, lideri, actori, designer, oameni care timp de mulţi ani şi-au ascuns relaţiile de ochii lumii, dar care au adunat curajul necesar sa iasă la lumină. CNDC.com a publicat recent un top al celor mai celebre cupluri de homosexuali şi lesbiene, printre care se află şi cei de mai jos. 

 

Ellen DeGeneres şi Portia de Rossi

Celebră pentru emisiunea “The Ellen DeGeneres Show”, talk-show lansat în 2003 care încă mai face furori după opt ani, Ellen DeGeneres a recunoscut că este lesbiană în 1997 pe vremea când avea propriul sitcom, “Ellen”, care nu a avut viaţă lungă pe micile ecrane. La un an după lansarea show-ului, moderatoarea (care a fost listată în 2007 de Forbes în top 20 al celor mai bogate femei din showbiz) şi-a anunţat relaţia cu actriţa Portia de Rossi (“Ally McBeal”).

Cele două s-au căsătorit în 2008, dar mariajul a fost anulat după ce statul californian a limitat recunoaşterea căsătoriilor doar la uniunile dintre un bărbat şi o femeie.

Chris Hughes şi Sean Eldridge

Chris Huges a devenit un personaj de succes odată ce a fondat alături de Zuckerberg reţeaua de socializare Facebook şi a ajutat la coordonarea campaniei online a preşedintelui Barack Obama. Partenerul său de viaţă, Sean Eldridge este consilier şi director al organizaţiei Freedom to Marry. Logodna dintre cei doi a fost anunţată la un eveniment caritabil al organizaţiei, care a avut loc în ianuarie 2011.

Jóhanna Sigurðardóttir şi Jónína Leósdóttir

Jóhanna Sigurðardóttir este poate persoana cu cea mai important funcţie din acest top: este premierul Islandei din februarie 2009, fiind şi primul prim ministru femeie din istoria statului islandez. Revista Forbes a clasat-o în 2009 în primele cele mai puternice femei din lume. Sigurðardóttir este şi primul premier din istorie care a declarat oficial că este lesbiană.

Relaţia sa cu Jónína Leósdóttir – jurnalistă, scriitoare şi dramaturg – care a început în 2002 a fost recunoscută ca uniune civilă şi, în 2010, când în Islanda s-au legalizat mariajele gay cele două s-au căsătorit.

Elton John şi David Furnish

Cariera de peste 40 de ani a muzicianului Elton John este cunoscută oricărei persoane de pe mapamond, mai ales după lansarea piesei “Candle in the Wind” compusă pentru a comemora moartea prinţesei Diana, piesă care a devenit cel mai bine vândut single al tuturor timpurilor, odată introdus pe un disc special “Candle in the Wind 1997”.

Averea cântăreţului este estimată la peste 300 milioane de dolari, avere de care se bucură alături de partenerul său David Furnish, regizor şi editorialist la Interview şi GQ. John şi David au statutul de parteneri civili din decembrie 2005 şi în 2010 au adoptat un băiat, Zachary Jackson Levon Furnish-John

Tom Ford şi Richard Buckley

Tom Ford este creatorul de modă care a resuscitat casa Gucci după ce l-au angajat ca director de creaţie în 1994. A urcat brandul Gucci pe culmile succesului şi în 2004 a renunţat la postul său pentru a-şi înfiinţa propria companie. Designerul are o relaţie de peste 25 de ani cu fostul redactor şef al publicaţiei Vogue Hommes International, Richard Buckley. Poveştile spun că cei doi s-au mutat împreună la câteva zile după ce s-au cunoscut, iar Buckley a primit o copie a cheilor apartamentului într-o cutie de la Tiffany’s.

Neil Patrick Harris şi David Burtka

Amatorii de sitcom-uri îl ştiu cu siguranţă pe Neil Patrick Harris din serialul “Cum am cunoscut-o pe mama ta / How I Met Your Mother”. Harris a recunoscut că este homosexual în cadrul unui interviu acordat revistei People în 2006 şi a confirmat că are o relaţie stabilă cu actorul David Burtka. Cei doi au adoptat în 2010 o pereche de gemeni, iar anul acesta şi-au anunţat logodna.

Cynthia Nixon şi Christine Marinoni

Cynthia Nixon nu are nevoie de nicio prezentare de când a acceptat să joace în “Totul despre sex”, în rolul Mirandei Hobbes. Relaţia sa cu activista Christine Marinoni a fost ţinta jurnaliştilor de scandal mult timp, mai ales pentru că până să o cunoască pe Marinoni, Nixon avusese relaţii doar cu bărbaţi. Cele două s-au logodit în 2009 şi îşi doresc foarte mult să se căsătorească.

 

Cele mai citite

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...

Macron îl invită pe liderul chinez Xi să viziteze Pirineii

Președintele Franței l-a găzduit marți pe liderul Chinei într-o trecătoare izolată din Pirinei, după ce Xi a vizitat Parisul, într-o călătorie dominată de disputele...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă