22.4 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSpecialFenomenul Piața Universității după 25 de ani

Fenomenul Piața Universității după 25 de ani

Fenomenul Piața Universității este unic pentru că e rezultatul unui context istoric unic: căderea unui regim comunist, dublată de relegitimarea vechii elite tocmai plecând de la natura revoluționară a schimbării.

Atunci, la începutul postcomunismului, to­tul părea posibil. Numai așa a fost po­sibilă și manifestația maraton din aprilie-iunie 1990. De fapt, a devenit mai mult de­cât o manifestație, fie ea și foarte lungă. Formula „fe­nomenul Piața Uni­ver­si­tății“, care s-a impus din 1990, surprinde mult mai bi­ne natura unei realități istorice al cărui epicentru a fost Piața, dar care cu­prin­dea atât o dimensiune so­cială națională, prin ma­ni­festații similare în multe al­te orașe, cât și ecoul na­țio­nal și chiar internațional. Iar mediatizarea Pieței nu a fost o simplă reflectare a unui protest, ci a făcut parte integrantă din aces­ta, devenind foarte repede o pre­lun­gi­re a protestului. Mass-media scrise, în­ce­pând cu România liberă și cu revista 22, continuând cu multe alte publicații de opo­ziție care între timp au dispărut, au avut un rol decisiv în mobilizarea par­ti­ci­panților. Jurnaliștii de la publicațiile care îi sprijineau pe „golani“ deveniseră ei în­șiși „golani“. Este remarcabilă forța aces­tei molipsiri, a acestui transfer de iden­ti­tate. Iar acest transfer mergea mai de­par­te, pen­­tru că o bună parte dintre cei care sunt ex­puși mediatizării pozitive a Go­la­ni­ei pre­iau și ei ceva din identitatea acesteia.

Citește continuarea textului în Revista 22.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă