10.2 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialFemeile care-i enervează

Femeile care-i enervează

Dalia Gribauskaite, preşedinta Lituaniei cu centură neagră în arte marţiale, care are îndrăzneala să ne critice la noi acasă, Angela Merkel care nu şi-a făcut o impresie bună despre guvernul român, Viviane Reding, comisarul european, care ne-a dat teme suplimentare pentru acasă, fiindcă România nu a înţeles prea bine ce este statul de drept, sunt nişte fiinţe dezagreabile şi nepreitenoase care nu au nici un motiv să se amestece în politica noastră internă.

Politicienele care dau lecţii despre democraţie, despre eficienţă sau despre moralitate sunt adesea dispreţuite de bărbaţii de stat din România. Crescuţi într-o cultură patriarhală, politicienii autohtoni acceptă cu greu ascendentul intelectual şi moral pe care îl au asupra lor doamnele ajunse prin propriile forţe în fotolii importante. Avertismentul Daliei Gribauskaite îi enervează cu atât mai mult cu cât nici unul dintre actorii principali ai dramei româneşti nu este exclus: “dacă nu veţi fi capabili să vă maturizaţi, să vă comportaţi responsabil politic, atunci povara va fi pe umerii poporului”. Preşedinta Lituaniei nu favorizează pe nimeni atunci când descrie viitorul nu prea fericit al României proiectat de politicienii iresponsabili de la Bucureşti: “nu veţi putea avea suficiente resurse financiare de la UE şi nu vi se va deschide zona Schengen”. Daliei Gribauskaite, de 56 de ani, îi place să spună lucrurilor pe nume, deşi crede că “uneori este cam prea directă”, ceea ce îi transformă pe mulţi în duşmanii ei, deşi în acelaşi timp strange şi destui simpatizanţi. A câştigat alegerile prezidenţiale în 2009 din primul tur şi a devenit între timp Doamna de Fier a Lituaniei, ceea ce nu o face mai digerabilă pentru politicienii români, în ciuda faptului că discursul său dur este perceput de fiecare tabără ca fiind adresat celeilalte.

Dariei Gribauskaite nu-i pasă de adversităţile pe care le produce, dar se aşteaptă ca România să tragă în aceeaşi direcţie cu celelalte state UE căruţa europeană, chiar dacă este mai grea decât de obicei, iar drumul pe care merge tot mai plin de hârtoape. Nici ea nu va fi, însă un model, în viziunea ministrului Culturii Puiu Haşoti, acest “intelectual tembel”, după cum l-a numit Andrei Pleşu, care le-a vorbit femeilor liberale despre non-modelele feminine din politica internationala. Din punctul lui de vedere nici Angela Merkel, nici Margaret Thatcher n-ar trebui să aibă loc în tablourile cu idoli politici pe care le-ar putea agăţa liberalele pe pereţii lor reali sau imaginari. Ministrul Haşoti le-a făcut probabil această sugestie cu rol de ucaz, colegelor sale mai neinstruite, din motive ideologice probabil, fiindcă liberalii români au trecut şi ei pe şinele stângii la fel ca fraţii lor europeni, iar doamnele care au ajuns în funcţii de top provin în general din tabăra conservatoare.

Dincolo de frontierele ideologice, femeile care aspiră spre o carieră de succes in acest domeniu stăpânit în România de bărbaţi, indiferent de tabăra din care provin, pot găsi soluţii politice pentru propriul lor drum, pentru progresul partidului lor sau chiar pentru guvernarea ţării dacă urmăresc cu atenţie biografiile unor lidere care au reuşit.

De ce-ar accepta liberalele sfaturile unui bărbat, fie şi şeful lor pe line de partid, care le spune cum să gândească, ce modele să-şi aleagă şi dacă sunt adecvate în acest sens Margaret Thatcher(prim ministră a Marii Britanii între 1979-1990), cancelara Germaniei, Angela Merkel sau Tansu Chiller (şefă a guvernului turc între 1993-1996). Ministrului Haşoti nu i-au venit în cap alte exemple care le-ar putea suci minţile fragilelor sale colege, de pildă, Indira Gandhi, fosta prim ministră a Indiei, asasinată în 1984 sau Golda Meir, prima femeie care a ajuns premier in Israel sau Sandra Day O’Connor, prima femie ajunsă la Curtea Supremă de Justiţie a SUA  sau chiar Hillary Clinton, care fiind din aceeaşi familie politică, ar putea primi permisiunea să devină model pentru femeile din PNL.

Dacă au succes, dacă pot sta pe picioarele lor, dacă sunt recunoscute în lumea politcii globale, atunci trebuie ocolite, transformate în tabuuri sau arătate cu degetul ca anti-modele. În plus criticile lor sunt neavenite şi urmăresc interese obscure, fiindcă nu există în politică femei suficient de competente pentru a fi pe placul politicianului autohton. Bărbaţii din politica românească sunt enervaţi de femeile deştepte şi independente, de cele care au reuşit pe cont propriu, fără susţinerea virilă a soţilor, taţilor, amanţilor sau admiratorilor.

Sabina Fati
Sabina Fatihttp://sabina-fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...
Ultima oră
Pe aceeași temă