20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecial„Femeia în negru“ revine

„Femeia în negru“ revine

La doi ani după ce Daniel Radcliffe a încercat să elucideze misterul, filmul „Femeia în negru 2: Îngerul morţii“ readuce spiritul malefic în casa părăsită cu o forţă răzbunătoare de nestăpânit, concentrată de această dată asupra unui grup de copii. Filmul este difuzat de azi în cinematografele din ţară.

Deja o carte bestseller şi o piesă de succes, «Femeia în negru» a devenit în 2012 un film de succes la nivel mondial, atunci când povestea a fost adusă pe marile ecrane. Richard Jackson, producătorul filmului, adaugă: „Inspiraţia scriitoarei Susan Hill pentru noua poveste s-a născut după ce Susan a văzut o bază aeriană abandonată în estul Angliei, îmbinând elementele vremurilor de război cu viziunea ei legată de Femeia în Negru. Ne-a plăcut această naraţiune îndrăzneaţă, care a păstrat doar elementele centrale ale mitului, fantoma şi locul, dar care a evoluat în timp“.

Realizat ca un film de sine stătător şi nu ca o continuare, „Femeia în negru 2: Îngerul morţii“ se desf[şoară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Din cauza bombardamentelor, profesoarele Eve Parkins (Phoebe Fox) şi Jean Hogg (Helen McCrory) sunt nevoite să îşi evacueze elevii în Crythin Gifford, un sătuc aflat la mică distanţă de oraş. Ei se cazează în aceeaşi casă în care, în urmă cu 40 de ani, Arthur Kipps (Daniel Radcliffe) a investigat primul său caz supranatural. În foarte scurt timp, și Eve realizează că locuinţa este bântuită.     

Cele mai citite

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...
Ultima oră
Pe aceeași temă