14.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialFed Cup: România- Spania se dispută pe patinoarul din Galaţi

Fed Cup: România- Spania se dispută pe patinoarul din Galaţi

Meciurile întâlnirii dintre România şi Spania, contând pentru Grupa Mondială II din Fed Cup, programate în perioade 7-8 februarie 2015, se vor disputa pe patinoarul „Dunărea” Galaţi.

„Federaţia Internaţională de Tenis, ITF, a acceptat propunerea noastră de a organiza întâlnirea de Fed Cup, România-Spania, la Galaţi. Meciurile vor avea loc pe o suprafaţă pe care o vom alege împreună cu echipa de Fed Cup a României. Am ales acest oraş pentru că vrem ca echipele de Fed Cup şi Cupa Davis să ajungă în cât mai multe oraşe din România, pentru a putea populariza acest sport şi pentru a da posibilitatea cât mai multor români să îi vadă, la lucru, pe jucătoarele și jucătorii noştri. În ultimii ani, s-a jucat Cupa Davis la Cluj și Brașov, urmează Fed Cup la Galați și, probabil, următorul meci va fi la Craiova.

Patinoarul din Galaţi a găzduit mai multe evenimente sportive şi are o capacitate care corespunde normelor ITF. Am luat în considerare şi faptul că, în 2015, în acest oraş urmează să se organizeze mai multe turnee de tenis. Astfel că, ne bucurăm că Galaţiul a fost deschis să ne primească. Ne-am întâlnit cu autorităţile locale care ne-au asigurat de toată susţinerea lor în organizarea acestui eveniment”, a spus George Cosac, președintele Federației Române de Tenis.

„Nu contează în ce oraş jucăm, ci important este ca spectatorii să fie alături de noi în număr cât mai mare, noi să ne facem jocul cât mai bine şi în final să ieşim învingători. Sunt sigură că echipa de Fed Cup a României va fi primită aşa cum se cuvine la Galaţi, iar spectatorii vor umple sala şi vor fi aproape de noi pentru a le susţine pe fete. Suprafaţa de joc va fi montată înaintea întâlnirii cu Spania şi urmează să o stabilim împreună cu fetele şi Federaţia Română de Tenis, dar cel mai sigur vom juca pe o suprafață hard”, a declarat Alina Tecşor, căpitan nejucător echipa de Fed Cup a României.

Patinoarul „Dunărea” din Galaţi are o capacitate de 4.500 de locuri, cu posibilitate de extindere până la 5.000 de locuri. Până acum, patinoarul a fost gazda a numeroase evenimente sportive, cum ar fi: turnee de hochei, gale de box şi K1, spectacole de patinaj, dar şi târguri şi concerte de muzică.

Întâlnirea România – Spania din cadrul Grupei Mondiale II, Fed Cup, are loc în perioada 7-8 februarie 2015. Echipa câștigătoare se va califica pentru barajul Grupei Mondiale, iar echipa care pierde va merge la barajul pentru Grupa Mondială II.

În luna aprilie 2014, echipa de Fed Cup a României- formată din Simona Halep, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu şi Irina Begu- a învins echipa Serbiei, cu scorul de 4-1, şi s-a calificat în Grupa Mondială II.

Cele mai citite

Marius Tudor, noul director de Vânzări Schneider Electric România

Schneider Electric România își consolidează echipa de management prin numirea lui Marius Tudor în funcția de director de Vânzări al departamentului Integratori de sistem,...

Unul dintre liderii grupării Hells Angels din România a fost prins în Spania

O anchetă germano-spaniolă, sprijinită de Europol, a vizat o rețea infracțională implicată în traficul de droguri și de arme de foc. Liderul rețelei coordona...
Ultima oră
Pe aceeași temă