20.3 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăSpecialFebra sinuciderilor ia amploare

Febra sinuciderilor ia amploare

Tot mai multe tentative de sinucidere au loc în ţară, unii medici punând această tendinţă pe seama crizei economice, alţii pe amploarea mediatizării cazului Mădălina Manole. În Covasna, în ultimele săptămâni se înregistrează zilnic o tentativă de sinucidere, ceea ce înseamnă o creştere alarmantă, a declarat directorul Serviciului de Ambulanţă local, medicul Tiberiu Poştoacă. Doctorul consideră că se poate vorbi deja despre un fenomen, însă pune valul de sinucideri pe seama stării economice precare, relatează Mediafax.

Pe de altă parte, la Iaşi, directorul Spitalului de Psihiatrie „Socola”, Călin Scripcaru, a anunţat, în urmă cu două zile, că 15 pacienţi din instituţie le-au spus medicilor că se gândesc să urmeze modelul Mădălinei Manole şi să îşi ia viaţa de ziua lor. „Întâlnim o multitudine de cazuri de mimetism privind sinuciderea Mădălinei Manole. Tot mai multe persoane cu stări psihice la limită vin la consultaţii, identificându-se cu starea, gestul şi reacţia artistei”, a declarat Călin Scripcaru, citat de Mediafax. Specialiştii au fost de părere că se impunea intervenţia unui medic psiholog în cazul Mădălinei Manole. „Dacă apela la un psiholog, poate că nu s-ar fi sfârşit aşa”, a declarat Mihai Aniţei, preşedintele Colegiului Psihologilor din România.  

Cele mai citite

Băsescu acuză „blocaj constituțional” la Cotroceni: Statul se șubrezește încontinuu

Traian Băsescu a declarat că președintele nu poate condiționa formarea unui guvern, de existența unei majorități deja confirmate înaintea votului din ParlamentFostul președinte Traian...

România pregătește scutul anti-dronă: echipamente noi de detecție vor fi livrate în 2027

Autoritățile analizează și alte programe de achiziții, inclusiv în cooperare cu state membre ale Uniunii Europene și NATO, pentru dezvoltarea unor sisteme comune de...
Ultima oră
Pe aceeași temă