33.8 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăSpecialFanul Urziceniului

Fanul Urziceniului

Preşedintele Gloriei Bistriţa ar fi preferat ca echipa pe care ardelenii au încurcat-o să devină campioană, în detrimentul CFR-ului.

 

Gloria Bistriţa a băgat în buzunar, practic, titlul celor de la CFR Cluj, după egalul cu Unirea Urziceni, 0-0. Dacă pe parcursul meciului cu ialomiţenii fanii Gloriei au scandat numele vecinilor de la CFR şi s-au bucurat pentru că titlul de campioană a revenit în Ardeal, oficialii „vampirilor” nu sunt pe lungimea de undă a suporterilor.

Dacă pe antrenorul Marius Şumudică îl lasă rece performanţa CFR-ului, preşedintele Jean Pădureanu a surprins prin preferinţele sale. „Nu am jucat pentru CFR Cluj sau pentru altcineva, am jucat doar pentru noi ca să ne salvăm de la retrogra­dare. Că am ajutat indirect pe CFR, asta este altceva, aşa e viaţa. Dar, ca să v-o spun pe aia dreaptă, eu aş fi vrut ca Unirea Urziceni să devină campioană, pentru că este echipa care a jucat foarte bine cu noi şi ne-a pus cele mai mari probleme. Dar acum nu mai avem ce să facem, CFR Cluj a strâns cele mai multe puncte, aşa că ea va deveni campioană”, a declarat, pentru România Liberă, preşedintele Gloriei Bistriţa. Chiar dacă „Lordul” nu ar fi vrut-o pe CFR campioană, ­Gloria Bistriţa a contribuit pentru a doua oară decisiv la bucuria de final a clujenilor.

Acum doi ani a readus-o pe primul loc pe CFR înainte de ultima etapă, prin eşecul, 0-1, din Gruia, iar acum clujenii mai au nevoie doar de o victorie pentru a fi campioni tot datorită unui meci al Glo­riei Bistriţa. „Chiar dacă Unirea Urziceni nu a câştigat, nu suntem campioni, mai avem nevoie de un succes cu Internaţional Curtea de Argeş. Dar mă bucur că rezultatele din acest final de sezon ne-au ajutat şi cred că am primit ce am meritat”, a ­comentat preşedintele ­CFR, Iuliu Mureşan. 

Transferuri sau pleacă

Antrenorul Gloriei, Marius Şumudică, a declarat că va rămâne la Gloria dacă va pleca maxim un jucător şi vor veni alţi trei-patru de o anumită valoare. Preşedintele Jean Pădureanu, chiar dacă nu va mai fi numărul unu în club, va încerca să-i îndeplinească doleanţele lui „Şumi”. „Să vedem ce condiţii îmi pune Şumudică, dar dacă sunt peste puterile mele, nu am ce să fac. Eu vreau să mai rămână şi la anul la noi”, a spus Pădureanu.

Cele mai citite

Un nou program de garanții pentru finanțarea IMM-urilor. Antreprenorii pot obține credite de până la 300.000 de lei

UniCredit Bank și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) au semnat o nouă convenție de garantare destinată susținerii...

Alianță surprinzătoare înainte de Europene! David Popovici profită de colaborarea cu marele său rival

David Popovici ar putea avea un avantaj important la Campionatele Europene de la Paris după perioada de pregătire desfășurată alături de campionul olimpic chinez...

Prosumatorii cer TVA zero pentru panouri solare și baterii: România nu mai poate aștepta soluții de avarie pentru energie

Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie propune un pachet fiscal prin care investițiile în sisteme fotovoltaice și stocare să fie stimulate prin eliminarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă