17.5 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialF-16 au decolat de la baze din România, în cadrul unui exerciţiu...

F-16 au decolat de la baze din România, în cadrul unui exerciţiu secret desfăşurat de SUA şi Israel

60 de avioane de luptă americane F-16 au decolat în iunie de la baze din Germania şi România şi au aterizat în Israel în cadrul unui exerciţiu secret desfăşurat de SUA, Israel şi Germania, în care presa arabă vede un potenţial antrenament pentru un atac asupra Iranului, scrie duminică publicaţia The Jordan Times, citată de NewsIn.

Regiunea este conştientă că e doar o chestiune de timp până când Israelul va lovi Iranul, scrie publicaţia iordaniană. Pregătirile pentru o acţiune în acest sens par să fie într-un stadiu avansat. O armada de 12 vase de război – zece dintre ele americane, unul israelian şi unul german – se află în prezent în Golful Persic, după ce au desfăşurat exerciţii comune în largul coastelor de sud-vest ale Israelului.

Potrivit unor surse israeliene neidentificate de publicaţia iordaniană, exerciţiile secrete – denumite Juniper Stallion – au fost întreprinse de o flotă condusă de portavionul USS Harry S. Truman şi au inclus „interceptarea unor rachete iraniene, siriene şi ale Hezbollah trase împotriva unor ţinte americane şi israeliene din Orientul Mijlociu”. Potrivit aceloraşi surse, bombardiere de tip F/A-18E/F Super Hornet de pe portavionul Truman au simulat misiuni de bombardare împotriva unor ţinte stabilite în raza de acţiune a apărării israeliene în deşertul de la sud-est de Beersheba.

La exerciţiu, mai scrie The Jordan Times, au participat şi 60 de avioane de luptă americane F-16, care au decolat de la baze din Germania şi România şi au aterizat la facilităţi ale armatei israeliene a aerului. Avioanele au executat misiuni de realimentare şi au decolat împreună cu bombardierele israeliene pentru a exersa o gamă largă de misiuni de bombardare deasupra Mării Roşii şi a Mării Mediterane sau au desfăşurat exerciţii de luptă aeriană între avioane.

Acum, vasele de război sunt ancorate în Golf şi, în plus, se pare că două submarine israeliene echipate cu rachete nucleare ar patrula în Marea Arabiei, scrie The Jordan Times.

Între timp, Iranul ar fi declarat starea de urgenţă la graniţa sa de nord-vest şi ar fi desfăşurat acolo unităţi ale Gardienilor Revoluţiei, trupele de elită ale regimului, pe motiv că SUA şi forţele israeliene se adună la bazele militare şi aeriene din Azerbaidjan, pregătindu-se să atace facilităţile nucleare iraniene, potrivit The Jordan Times.

În paralel cu pregătirile militare, există o ofensivă diplomatică, potrivit publicaţiei iordaniene. Şeful Pentagonului, Robert Gates, a declarat săptămâna trecută în faţa unei comisii a Congresului, că Iranul poate lansa „zeci sau sute” de rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune împotriva Europei.

Toate indiciile arată că a început o numărătoare inversă pentru un atac militar americano-israelian împotriva Iranului, în ciuda faptului că se ştie că preşedintele american Barack Obama are unele retincenţe faţă de o asemenea acţiune. Teheranul nu-i lasă însă loc de manevră pentru eforturi diplomatice. Prinşi în ochiul furtunii vor fi locuitorii hărţuiţi din Fâşia Gaza şi cei din sudul Libanului, dacă Israelul decide un alt atac „preventiv” asupra Hamas şi Hezbollah, conchide The Jordan Times.

The Jordan Times arată, pornind de la un articol publicat de cotidianul Jerusalem Post, că Israelul ar putea planifica un atac „preventiv” asupra Fâşiei Gaza cu puţin timp înainte de o acţiune militară împotriva Iranului ce ar avea drept scop să pună piedici programului nuclear iranian.

E de la sine înţeles că vor exista unele forme de acţiuni de răspuns dinspre Fâşia Gaza, precum şi dinspre Hezbollahul libanez, în momentul în care Israelul ar lansa un atac asupra Iranului, afirmă The Jordan Times. Israelul susţine că sunt mii de rachete în Fâşia Gaza care ar putea fi folosite împotriva statului israelian. Prin urmare, armata israeliană vrea să întreprindă raiduri în Fâşia Gaza şi să confişte orice fel de arme pe care Hamas şi alte grupări le-ar putea folosi împotriva Israelului, explică publicaţia iordaniană.

În cazul unor astfel de incursiuni – care ar preceda un atac asupra Iranului -, Israelul vrea să fie mai grijuliu cu populaţia evacuând sate întregi palestiniene şi tabere de refugiaţi din zona de conflict, pentru a provoca cât mai puţine victime civile, în condiţiile în care imaginea internaţională a Israelului a avut serios de suferit după ofensiva din Fâşia Gaza din 2008 şi 2009. Pentru avertizarea populaţiei, Israelul se va folosi de fluturaşi, mesaje la radio sau chiar telefoane directe.

The Jerusalem Post a scris la 11 iunie că, în săptămâna respectivă, Israelul şi Statele Unite au simulat un război împotriva unui inamic neidentificat, în cadrul unui amplu exerciţiu aerian în care au fost implicate zeci de avioane F-16 din ambele ţări. Exerciţiul, denumit Juniper Stallion, a avut loc în condiţiile în care Turcia a desfăşurat propriile manevre aeriene cu SUA, la care Israelul nu a mai participat.

Tot Jerusalem Post scrisese anterior că Israelul caută alte terenuri de antrenament aerian, inclusiv în România, după ce a fost exclus de la exerciţii militare comune în Turcia.

Ministerul Apărării Naţionale din România a precizat la 10 iunie, la solicitarea NewsIn, că activităţile de cooperare militară bilaterală cu statul Israel se desfăşoară în baza unui acord semnat la Bucureşti la 29 mai 2000. „Acordul a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului României nr. 841 din 21.09.2000 şi este în vigoare de la data de 10.10.2000”, preciza MApN.

Cele mai citite

Patru străini veniți în România, arestați preventiv pentru trafic de droguri

DIICOT a anunțat că patru persoane, trei bărbați de naționalitate cehă și ucraineană și o femeie de naționalitate slovacă, au fost reținute pentru trafic...

Mașină lovită de tren în Argeș. Șoferul a scăpat cu viață

Un bărbat de 51 de ani a fost implicat într-un accident grav într-o comună din județul Argeș, după ce mașina sa a fost lovită...

Klaus Iohannis la Sommet-ul Francofoniei: Acordăm o atenție deosebită oportunităților economice din spațiul francofon

Una dintre prioritățile majore ale Francofoniei o reprezintă educația și formarea tinerilor, a declarat președintele Iohannis la Paris Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut sâmbătă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă