15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialEximbank, creşteri substanţiale pe asigurări

Eximbank, creşteri substanţiale pe asigurări

Volumul asigurărilor de risc de neplată vândute de bancă în numele şi contul statului a urcat anul trecut cu peste 160%, mai ales pe relaţia cu Federaţia Rusă.

 

Pe parcursul anului trecut, expunerea totală a EximBank (volumul total al finan¬ţărilor, garan¬ţiilor şi asigurărilor acordate în nume şi cont stat şi nume şi cont propriu) s-a majorat cu aproape 20% faţă de finele anului anterior şi s-a dublat comparativ cu sfârşitul anului 2008″, se arată într-un comunicat. Totodată, activitatea EximBank în numele şi contul statului a înregistrat în 2010 o creştere cu aproape 40% faţă de finele lui 2009, angajamentele totale (finanţări, garanţii şi asigurări) fiind de circa patru ori mai mari decât în 2008. „În contextul prelungirii crizei economice şi financiare şi în anul 2010, EximBank s-a implicat activ în susţinerea societăţilor comerciale, lucru demonstrat şi de rezultatele în continuă creştere.”

„Pe parcursul anului trecut, banca a înregistrat evoluţii semnificative pe toate categoriile de produse oferite în numele şi contul statului, creşterea cea mai importantă faţă de decembrie 2009, respectiv 162%, fiind consemnată pe segmentul asigurărilor. Anul 2010 a marcat o creştere substanţială a expunerilor din asigurarea riscului de neplată pentru riscuri non-piaţă, aportul major fiind dat de expunerile pe Federaţia Rusă”, a spus preşedintele EximBank, Ionuţ Costea.

El a adăugat că în aceeaşi perioadă finanţările au înregistrat o creştere de aproape 30%, iar garanţiile s-au majorat cu 33%.
„Garanţiile au prezentat cea mai accentuată dinamică, ajungând la un plafon de 1,03 miliarde de lei, de patru ori mai mare faţă de nivelul anului 2008. Având aceste garanţii din partea statului, companiile au putut accesa credite necesare dezvoltării activităţii, atât pentru capital de lucru, cât şi pentru importante proiecte de investiţii”, a explicat oficialul EximBank. Ionuţ Costea a menţionat că un rol important în obţinerea acestor rezultate l-a jucat simplificarea procedurii de acordare a garanţiilor de stat de până la 1,5 milioane de euro, decizie de management în urma căreia perioada de acordare a răspunsului s-a redus la 10 zile, faţă de o lună cât dura anterior.

Din totalul garanţiilor emise în 2010 în numele şi contul statului, 64% au fost acordate întreprinderilor mari din industria prelucrătoare, industria extractivă şi din construcţii, iar circa 20% au fost accesate de IMM-uri.

Cele mai citite

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...
Ultima oră
Pe aceeași temă