Apropierea alegerilor din 2012, pe fundalul crizei economice tot mai greu de suportat, a resuscitat discursul naţionalist. Semnalul a fost dat de organizaţiile maghiarilor ardeleni. Probabil, acestea au o sensibilitate deosebită faţă de ceea ce se întâmplă în Ungaria, acolo unde un partid naţionalist moderat, FIDESZ, a devenit principala forţă de guvernare, iar un partid fascistoid, naţionalist radical, Jobbik, a devenit principalul oponent al premierului maghiar Viktor Orban.
De fapt, ca să fac o paranteză, Ungaria se îndepărtează tot mai mult de ceea ce înseamnă un stat democratic, prin derapaje precum legea presei, care punea mass-media la picioarele politicienilor, ori prin naţionalizarea fondurilor de pensii. Însă aceste măsuri sunt pe placul oamenilor exasperaţi de criză, la fel ca în România, şi care nu vor concepte filosofice, ci captele unor Moţoci pe care îi consideră vinovaţi de toate relele din lume.
În România, organizaţiile maghiare se străduiesc să îi mobilizeze pe oameni cu ajutorul unor teme care nu au nimic de-a face cu criza economică. Plăcuţele bilingve de la intrarea în Cluj ori statuia regelui Matia Corvin sunt pretexte la fel de bune ca şi autonomia Ţinutului Secuiesc. Iar prin ricoşeu sau prin propria voinţă, politicienii români se înscriu şi ei în acelaşi calapod şi denunţă pericolul imaginar al maghiarizării Clujului.
