16.1 C
București
luni, 14 octombrie 2024
AcasăSpecialEXCLUSIV. Angela Merkel a refuzat titlul de Doctor Honoris Causa oferit de...

EXCLUSIV. Angela Merkel a refuzat titlul de Doctor Honoris Causa oferit de Universitatea Politehnică din Bucureşti

Universitatea Politehnică din Bucureşti (UPB) doreşte să ofere titlul onorific de Doctor Honoris Causa cancelarului german Angela Merkel. Fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, actualmente preşedinte al Senatului UPB, a confirmat pentru România liberă demersurile pe care instituţia le face în acest sens.

Aceasta a precizat că Politehnica a adresat propunerea către Angelei Merkel deoarece, înainte de a fi politician, cancelarul german este specialist în fizică şi chimie. „Universitatea Politehnică Bucureşti a fost înfiinţată pe două modele – École Polytechnique din Franţa şi şcoala tehnică germană. Astfel încât avem o rădăcină germană. De asemenea, avem o facultate în care predarea este integral în limba germană, iar profesori de la universităţi din Germania vin să predea la Politehnică”, a menţionat Ecaterina Andronescu şi alte motive pentru nominalizare.

Fostul ministru a precizat că, fiind un om de ştiinţă, nu vrea să se hazardeze şi să anunţe o dată exactă la care ar avea loc decernarea titlului către cancelar.  Aceasta s-a arătat uimită când i-am comunicat că Angela Merkel a refuzat deja nominalizarea. "Nu am această informaţie", a răspuns Ecaterina Andronescu, după care a încheiat conversaţia.

Citeşte şi "NATURE: Ecaterina Andronescu implicată într-un scandal de PLAGIAT – miza 500.000 de euro".

Reprezentanţii Cancelariei Germaniei au confirmat, în exclusivitate pentru România liberă, că Angela Merkel a refuzat să primească titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Politehnică din Bucureşti.

După ce am aflat, din surse universitare, că un emisar al cancelarei ar fi sosit la Bucureşti pentru a analiza nivelul academic al şcolii tehnice din Capitala României, am adresat o solicitare scrisă către guvernul federal german, cu următoarele întrebări: care sunt obiectivele urmărite de emisar, care sunt rezultatele vizitei (ce aspecte pozitive sau negative a identificat emisarul la Univesitatea Politehnică) şi, în final, dacă Angela Merkel va accepta sau nu titlul de Doctor Honoris Causa.

Deşi nu au dorit să răspundă oficial la aceste întrebări, pe motiv că un anunţ public pe această temă rămâne în sarcina părţii române, Cancelaria germană ne-a comunicat telefonic, printr-un reprezentant al său, că Angela Merkel a refuzat nominalizarea. “Doamna Merkel primeşte numeroase astfel de solicitări şi nu obişnuim să comentăm motivele pentru care acceptă sau refuză astfel de titluri”, a precizat acesta.

Reprezentantul guvernului german a negat, totuşi, că ar fi fost trimis vreun emisar la Universitatea Politehnică Bucureşti şi a menţionat că Angela Merkel deţine deja un astfel de titlu din partea Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, fapt pe care îl consideră suficient în acest moment.

Citeşte şi "Frankfurter Allgemeine Zeitung: Ecaterina Andronescu l-a apărat pe Victor Ponta în scandalul PLAGIATULUI"

A acceptat deja şase titluri academice onorifice

Angela Merkel s-a specializat în fizică la Universitatea din Leipzig, pe care a absolvit-o în 1978. Ulterior, a lucrat şi a studiat la Institutul Central pentru Chimie fizică, din cadrul Academiei de Ştiinţe din Berlin-Adlershof, unde a rămas până în 1990. În această perioadă a obţinut şi un doctorat în chimie cuantică.

După ce a devenit cancelar al Germaniei, Angela Merkel a acceptat şase titluri de Doctor Honoris Causa. În 2010, a primit acest titlu onorific de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj pentru "contribuţia de importanţă istorică la unificarea europeană şi pentru rolul de importanţă mondială jucat în înnoirea cooperărilor internaţionale".

Politicianului german i-au mai fost decernate distincţii doctorale de la Hebrew University din Ierusalim (locul 141 în clasamentul mondial al instituţiilor de învăţământ superior QS World University Ranking 2013), în 2007, de la Universitatea din Leipzig (neinclusă în clasament), unde a studiat, şi de la Universitatea de Tehnologie din Wroclav, Polonia (neinclusă în clasament), în 2010.

Anul trecut, cancelarul Germaniei a mai acceptat două nominalizări pentru Doctor Honoris Causa de la Universitatea Radboud din Nijmegen, Olanda (locul 143), şi Universitatea din Szeged, Ungaria (locul 501-550 în clasamentul mondial al instituţiilor de învăţământ superior).

Politehnica din Bucureşti nu se află în clasamentul mondial al universităţilor

Universitatea Politehnică din Bucureşti nu se află  în clasamentul QS World University Rankings  2013, care a fost publicat în septembrie anul trecut şi care a monitorizat 800 de instituţii academice. Criteriile pentru intrarea în top au fost: reputaţia academică (40%), reputaţia în rândul angajatorilor (10%), raportul între numărul de studenţi şi corpul didactic (20%), numărul de lucrări academice listate în publicaţii de specialitate (20%), numărul cadrelor didactice internaţionale (5%), numărul studenţilor internaţionali (5%).

Doar patru universităţi din România sunt prezente în  acest clasament. Prima instituţie de învăţământ superior inclusă în top este Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, care se clasează în calupul 700 – 800. Aceasta este urmată de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, Universitatea Bucureşti şi Universitatea de Vest din Timişoara.

Citeşte şi "Ecaterina Andronescu, PREMIATĂ de o universitate cotată cu ZERO STELE"

România face abuz de titluri academice

Titlul de Doctor Honoris Causa se acordă unor personalităţi care au contribuit la prestigiul respectivei universităţi, la creşterea notorietăţii acesteia sau dacă, într-un fel sau altul, a îmbunătăţit calitatea actului de predare, ne-a explicat Dragoş Ciuparu, fost profesor la Universitatea americană Yale, instituţie aflată pe locul opt în clasamentul mondial al instituţiilor de învăţământ superior. "Spre exemplu, la Yale această distincţie a fost primită de laureaţii Nobel, dar şi de Meryl Streep şi Steven Spilberg, care au urmat cursurile aceastei universităţi. Chiar şi la Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti, unde predau acum, distincţia de Doctor Honoris Causa a fost acordată unui profesor francez pentru meritul de a fi coordonat tezele de doctorat a trei cadre didactice de la Universitate. S-a considerat că profesorul francez a contribuit la creşterea gradului de instruire a corpului nostru profesoral", a punctat Dragoş Ciuparu.

Din păcate, în România se face adesea abuz cu decernarea unor asemenea titluri. "Fie pentru a câştiga bunăvoinţa respectivei persoane, fie pentru a-ţi asocia numele cu personalitatea în cauză. Dar, în Occident, repet, titlul de Doctor Honoris Causa este propus unei personalităţi care au ajutat din punct de vedere ştiinţific sau a contribuit cu propria imagine la prestigiul acelei universităţi. Nu îmi dau seama cum a ajutat sau care au fost legăturile cancelarului Merkel cu Universitatea Politehnică. Poate că refuzul ei de a accepta această distincţie constă tocmai din lipsa unei legături sau poate a fost vorba de alte considerente", a explicat fostul profeor de la Yale.

Cele mai citite

Rețeaua lui Ilan Șor sub asediu: Oligarhul și aliații săi din Găgăuzia, vizați de sancțiunile UE pentru destabilizarea Moldovei

Măsura a fost adoptată, astăzi, de Consiliul Uniunii Europene Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a declarat în cadrul ședinței Consiliului UE că ”Moldova se confruntă...

Avocatul Alexandru Mușătoiu câștigă premiul „Casa de Avocatură a Anului în Timișoara”

În data de 20 septembrie 2024, Bucureștiul a găzduit prestigioasa gală Romanian Legal Awards, un eveniment deosebit care evidențiază excelența în domeniul avocaturii din...

„Străzi deschise” a ajuns la final. Milioane de oameni s-au bucurat de eveniment

Peste un milion de bucureșteni și turiști au luat parte, pe parcursul a 27 de weekenduri, la activitățile artistice și recreative din cadrul celei...
Ultima oră
Pe aceeași temă