4.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialEvaziune la 90% din firmele controlate

Evaziune la 90% din firmele controlate

Direcția Generală Antifraudă Fiscală a constatat că peste 90% dintre firmele verificate în primul eșantion al operațiunii Apollo au făcut operațiuni suspecte de evaziune fiscală.

Controlul a vizat atât firmele care emit facturi false, cât și pe cele care utilizează aceste facturi. În urma verificării documentelor transmise de contribuabilii aflați în primul eșantion analizat, au fost identificate mai multe aspecte care confirmă analizele de risc. Astfel, nu toate firmele au pus la dispoziția inspectorilor toate documentele solicitate: nu au transmis toți furnizorii, unele au transmis doar note de recepție, unele au transmis facturi numai pentru o anumită perioadă. Majoritatea facturilor sunt emise pentru produse a căror valoare (inclusiv TVA) este mai mică  de 5.000 lei și sunt achitate în numerar (între 4.800 și 5.000 lei).

De asemenea, în multe cazuri nu se respectă cronologia eliberării facturilor, iar acestea nu au completate în totalitate informațiile obligatorii.

În alte situații, unele societăți înregistrează facturi cu sume semnificative pentru care nu a fost prezentată dovada plății și pentru care a fost exercitat dreptul de deducere a TVA. Și nu sunt deloc puțini bani. De exemplu, firma N.S.F.S.P. SRL figurează cu o factură în valoare de 442.432 lei emisă pe 05.09.2012 și înregistrată în 31.12.2012, aceasta figurând în soldul aferent furnizorului.

O altă firmă no-name, M.C. 2013 SRL, figurează cu cinci facturi înregistrate, emise de D.C. SRL,  în valoare totală de 797.141,04 lei, cu mențiunea că  facturile se vor plăti prin OP, dar în adresa de însoțire a facturilor este specificat faptul că facturile nu au fost achitate. Pentru aceste facturi, TVA aferentă a fost dedusă.

O metodă deja „brevetată” de evazioniști este modificarea datei chitanțelor emise, „suspiciunea rezonabilă fiind că s-a urmărit încadrarea în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei conform reglementărilor referitoare la tranzacțiile în numerar”, precizează DGAF.

Cele mai citite

The Telegraph: ”De la o viață privilegiată în Londra la exilul în Rusia: Povestea dramatică a Asmei al-Assad”

Fosta Primă Doamnă a Siriei, odinioară simbol al emancipării feminine, trăiește acum în umbra unui regim sângeros și se confruntă cu consecințele unei alegeri...

Horoscop 13 decembrie 2024. Taurii ar putea experimenta o zi agitată

Horoscop 13 decembrie. Fiecare zodie va simți un anumit ritm al zilei, iar astrele aduc atât provocări, cât și oportunități. Horoscop 13 decembrie 2024 Pentru Berbeci,...

Christopher Wray, directorul FBI, va demisiona înainte de învestirea lui Trump din 20 ianuarie

Christopher Wray, directorul poliţiei federale americane (FBI), pe care Donald Trump doreşte să-l înlocuiască cu un loial, a anunţat miercuri că va demisiona în...
Ultima oră
Pe aceeași temă