17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialEurodeputatul Nigel Farage amenință că revine la conducerea UKIP dacă guvernul de...

Eurodeputatul Nigel Farage amenință că revine la conducerea UKIP dacă guvernul de la Londra ezită să aplice BREXIT

Eurodeputatul britanic Nigel Farage, fost lider al partidului eurofob UKIP, a declarat că ar putea prelua din nou conducerea formațiunii dacă guvernul de la Londra nu pune în aplicare decizia în urma referendumului din iunie în care cetățenii Marii Britanii au votat pentru ieșirea țării din Uniunea Europeană, transmite duminică EFE citată de Agerpres.

“Dacă nu există Brexit, atunci va trebui să iau foarte în serios posibilitatea de a reveni (la conducerea UKIP). Cu toate că sunt încrezător că nu va trebui să fac acest lucru”, a declarat controversatul politician.

Farage și-a anunțat decizia de a renunța la conducerea UKIP la 4 iulie, după triumful taberei Brexit la referendumul din 23 iunie. Cu acea ocazie, liderul britanic a spus că va continua să-și ajute formațiunea și “mișcarea de independență” care, în opinia sa, se contura și în alte țări din interiorul blocului comunitar.

Politicianul britanic a mai renunțat o dată la conducerea UKIP după rezultatele slabe înregistrate de formațiunea sa la alegerile generale din 2015, dar a revenit asupra demisiei câteva zile mai târziu.

Cu toate că executivul de la Londra continuă pregătirile pentru activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, care stabilește o perioadă legală de doi ani pentru ieșirea din UE, unele mass media au început să pună sub semnul întrebării termenele fixate de Londra.

Executivul condus de conservatoarea Theresa May a declarat public că nu intenționează să lanseze acest proces înainte de sfârșitul acestui an sau începutul lui 2017, ceea ce ar însemna că ieșirea propriu-zisă a Marii Britanii din UE ar urma să aibă loc undeva la începutul anului 2019.

Cu toate acestea, The Sunday Times a informat că Marea Britanie ar putea rămâne în UE până la “finalul lui 2019”, aproape un an mai mult decât termenul prevăzut inițial.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă