31.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecialEugen Doga, marele compozitor al Basarabiei, împlineşte azi 78 de ani

Eugen Doga, marele compozitor al Basarabiei, împlineşte azi 78 de ani

Unul dintre cei mai mari compozitori ai Basarabiei, Eugen Doga, împlineşte azi 78 de ani. Un om care, iată, e născut chiar în prima zi a primăverii.

Considerat un stăpân al notelor muzicale, de talie mondială, este autor al muzicii pentru mai mult de 200 de filme, la care se adaugă romanţe, piese instrumentale, simfonii şi cântece de estradă. Poate mai puţin cunoscut la noi este faptul că Eugen Doga a compus un vals considerat a fi cel mai frumos din această categorie din secolul trecut. Muzica poate fi auzită în filmul „Tânăra şi gingaţa mea fiară”.Mai trebuie spus despre Eugen Doga faptul că e născut în satul basarabean Mocra, din raionul Râbniţa şi că din 2007 este cetăţean al municipiului Chişinău.

 

Cele mai citite

Alexandru Rogobete cere explicații privind repartizarea posturilor deblocate în spitale:Distrugeți sistemul de sănătate

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, solicită explicații privind criteriile după care au fost repartizate posturile deblocate în spitalele publice, susținând că unele județe...

Venus Williams continuă seria neagră! Întrebările despre viitorul său devin tot mai apăsătoare

Venus Williams a fost eliminată în primul tur al turneului WTA 500 de la Washington, după un nou eșec care a prelungit seria fără...

Rusia permite participarea unui partid de opoziție la alegerile legislative, dar exclude mai mulți candidați

Comisia Electorală Centrală din Rusia a aprobat participarea partidului liberal Iabloko la alegerile legislative din septembrie, însă mai mulți candidați ai formațiunii au fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă