18.1 C
București
marți, 14 iulie 2026
AcasăSpecialEste oficial: Sfinţirea maşinilor, APROBATĂ de PATRIARHIE

Este oficial: Sfinţirea maşinilor, APROBATĂ de PATRIARHIE

„Sfeştania pentru binecuvântarea unui vehicul”, se numeşte noua slujbă introdusă, oficial, marţi, de Patriaria Română într-o carte bisericească, potrivit site-ului Basilica.

„Cartea numită Molitfelnic cuprinde în principal rânduiala săvârşirii Sfintelor Taine, a ierurgiilor, a altor slujbe şi rugăciuni de sfinţire a vieţii omului credincios şi a lucrărilor sale, de binecuvântare şi sfinţire a firii înconjurătoare, a lăcaşurilor şi obiectelor de cult, a unor momente deosebite din viaţa comunităţilor creştine, de izbăvire a omului şi a naturii de puterea şi lucrarea duhurilor rele”, se arată în prefaţa lucrării.

Ce mai cuprinde cartea care dă dezlegare la sfinţirea maşinilor

Înafară de noua Sfeştanie pentru binecuvântarea unui vehicul, Moliftelnicul mai cuprinde ”Sfeştania la începerea unei lucrări de folos obştesc”, ”Sfeştania la începerea unei lucrări particulare”, ”Rânduiala binecuvântării stupilor”, ”Rânduiala sfinţirii uneia sau mai multor icoane cu felurite chipuri”, ”Rânduiala sfinţirii icoanei Preasfintei Treimi”, ”Rânduiala sfinţirii raclei pentru sfinte moaşte”, ”Rugăciune la binecuvântarea unui monument”, ”Rugăciune la încheierea anului şcolar”.

Deşi slujba este oficială abia din acest an, fenomenul există de foarte mult timp. Un astfel de caz este cel al Mănăstirii Neamţ, unde preoţii sfinţesc vehiculele unităţilor militare din zonă de mai mulţi ani, potrivit b1tv.ro.

Cele mai citite

Întâlnirea dintre Nicușor Dan și liderii fostei coaliții s-a încheiat fără un consens privind formarea Guvernului

Întâlnirea dintre președintele Nicușor Dan și liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare s-a desfășurat într-o atmosferă mai calmă decât la reuniunile anterioare, însă...

Monumentele istorice, mai ușor de curățat de graffiti. Parlamentarii simplifică procedura de intervenție

Proprietarii care aleg să se înscrie în acest program vor beneficia de acoperirea a 80% din costurile lucrărilor, în timp ce cei care nu...

Un singur moment i-a schimbat viața! Starul Norvegiei, ținta unui val șocant de amenințări

Alexander Sorloth a devenit victima unui val de abuzuri în mediul online după eliminarea Norvegiei de la Campionatul Mondial.Alexander Sorloth traversează una dintre cele...
Ultima oră
Pe aceeași temă