Întâlnirea dintre președintele Nicușor Dan și liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare s-a desfășurat într-o atmosferă mai calmă decât la reuniunile anterioare, însă fără un acord privind formarea unui Guvern cu puteri depline.Potrivit surselor politice, iscuțiile s-au încheiat după aproximativ două ore.
Întâlnirea dintre președintele Nicușor Dan și liderii formațiunilor din fosta coaliție de guvernare „s-a petrecut pe un ton mai jos din partea tuturor celor implicați”, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX. La discuții au participat președintele PSD, Sorin Grindeanu, președintele PNL, Ilie Bolojan, liderul USR, Dominic Fritz, președintele UDMR, Kelemen Hunor, precum și liderul Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale, Varujan Pambuccian.
Potrivit acelorași surse, până în acest moment nu există un consens între participanți privind formarea viitorului Executiv. De asemenea, președintele Nicușor Dan nu crede că România va avea un Guvern cu puteri depline în luna iulie, au precizat sursele politice.
În același timp, scenariul organizării unor alegeri anticipate este „departe”, potrivit informațiilor obținute din surse politice. Aceleași surse susțin că președintele PNL, Ilie Bolojan, nu și-ar dori să se ajungă la organizarea unor alegeri anticipate.
Discuțiile dintre președintele Nicușor Dan și liderii politici s-au încheiat după aproximativ două ore. La finalul întâlnirii, Kelemen Hunor, Dominic Fritz și Sorin Grindeanu au părăsit locul reuniunii fără să facă declarații. Nici președintele PNL, Ilie Bolojan, nu va susține declarații după întâlnire.
Cel mai probabil, concluziile discuțiilor vor fi prezentate de președintele Nicușor Dan fie în orele următoare, fie după întoarcerea sa de la Paris, potrivit informațiilor disponibile până în acest moment.