Preţurile crescute cauzate de recolta săracă şi de cererea în ascensiune marchează un moment oportun pentru ca Occidentul să reevalueze beneficiile biocombustibililor, potrivit unei analize publicate de The Guardian.
Ultimul deceniu a cunoscut dispariţia petrolului ieftin, ingredientul magic pentru dezvoltarea economiei mondiale după cel de-Al Doilea Război Mondial. Creşterea – a treia din ultimii cinci ani – a preţului porumbului, grâului şi boabelor de soia din această vară este un semn că era hranei ieftine a ajuns, de asemenea, la final.
Atât petrolul, cât şi hrana sunt exemple de forţe ale pieţei globale. Expansiunea pieţelor în curs de dezvoltare, precum China, a dus la o creştere a cererii atunci când existau constrângeri ale ofertei. În cazul petrolului, acestea includ războiul din Irak, embargoul impus în Iran şi faptul că unele dintre terenurile petroliere sunt secate înainte că unele noi să fie deschise.
Aceeaşi dinamică a cererii se aplică hranei. Nu doar că populaţia lumii creşte cu un procent pe an, dar consumatorii din ţările în curs de dezvoltare manifestă un apetit pentru dietele occidentale, bogate în proteine. Consumul de carne creşte în China, India şi Brazilia şi, din moment ce sunt necesare 7 kilograme de cereale pentru a produce un kilogram de vită (şi 4 kg pentru 1 kg de porc), cererea globală este, de asemenea, în continuă creştere.
Eficienţa fermierilor, care au mărit terenurile de producţie, a fost echilibrată de doi factori negativi: politicile din Statele Unite şi din UE, prin care cantităţi mari de porumb sunt folosite pentru producerea biocombustibililor, şi recolta slabă cauzată de vreme.
Dacă proiecţiile Băncii Mondiale sunt corecte, o creştere masivă în productivitatea agricolă va fi necesară în următoarele două decade. Vor fi încă 70 de milioane de guri de hrănit în fiecare an, ceea ce determină o cerere cu 50% mai mare în ceea ce priveşte hrana, până în 2030. Între timp, cantitatea de teren arabil de persoană va continuă să scadă.
Intensitatea problemei a fost evidenţiată de seceta extremă din acest an din Statele Unite. Scăderea în ceea ce priveşte recolta de porumb – cu 100 de milioane mai puţin decât se aşteptau producătorii – a avut un impact direct asupra recoltei de grâu, care nu a fost afectată de secetă. Preţul ambelor produse a crescut cu 100$ pe tonă în această vară. Ultimele date ale Băncii Mondiale arată că preţul alimentelor s-a ridicat cu 10% între iunie şi iulie, depăşind acum ultimul maxim din 2011.
Va mai trece un timp până ce aceste creşteri vor avea un impact direct asupra consumatorilor. Pe termen scurt, preţul cărnii nu va fi afectat deoarece piaţa este săturata de proprietarii care îşi sacrifică efectiv animalele. Însă până la sfârşitul anului, hrana ne va deveni mai dragă.
Este puţin probabil ca băncile centrale să-şi înăsprească politica, că răspuns la creşterea inflaţiei, deoarece creşterea este văzută că un şoc extern, cu un efect negativ asupra puterii de cumpărare a consumatorilor. Însă stocul de cereale este la un nivel atât de scăzut încât o recolta proastă în 2013 va determina preţuri covârşitoare, acompaniate probabil de panică în rândul cumpărătorilor, interzicerea exporturilor şi revolte.
Un raport recent al Oxfam arată că SUA ar trebui să se aştepte în următoarele decenii la noi secete severe. “SUA a trecut prin catastrofe de 14 miliarde de dolari în 2011 – un record – inlcuzând tornade, inundaţii, un uragan, o furtună tropicală, secetă şi valuri de căldură”. Ultimul an a văzut cea mai severă secetă din ultima jumătate de secol.
Acesta ar putea fi momentul potrivit pentru ca Occidentul să cântărească beneficiile biocombustibililor. Distileriile de etanol din SUA au folosit, în 2011, 120 de milioane de tone de porumb, iar Organizaţia Hranei şi a Agriculturii a Naţiunilor Unite a reacţionat deja, solicitând că recolta de porumb să fie utilizată pentru consum uman. Există, totodată, o presiune politică în Statele Unite asupra Renewable Fuel Standard, care certifică 57 de miliarde de litri de biocombustibil în 2012, dintre care 51 de miliarde pot proveni din etanol pe bază de porumb.
Biocombustibilul trebuia să fie o modalitate lipsită de costuri şi daune a naţiunilor dezvoltate de a răspunde la schimbările climatice. O creştere a randamentului culturilor ar însemna îndeajuns de multe cereale anual pentru a produce etanol: mai exact, consumatorii occidentali ar putea salva planeta fără a-şi modifica obiceiurile de trăi. O ipoteză discutabilă la momentul de faţă.
Ce se întâmplă în continuare? O soluţie de durată în problemă hranei necesită implicare din ambele părţi-a cererii şi a ofertei. Două moduri evidente de a reduce cererea sunt controlul populaţiei şi o reducere a consumului de carne. Niciuna dintre acestea nu este uşor de realizat. Din partea ofertei, o soluţie pe termen scurt ar fi căutarea de alternative ale biocombustibililor. Pe termen lung, putem doar spera că presiunea unei populaţii în creştere şi a imboldului produs de explozia preţurilor vor duce la o a doua revoluţie verde” care va determina o creştere dramatică a producţiei în acele părţi ale lumii, precum Africa sub-sahariană, în care aceasta este acum scăzută.
Actuala ipoteză pare să fie că lumea poate avea o populaţie în ascensiune, un consum de carne tot mai mare şi tot mai puţin teren agricol. Se poate practica o agricultura intensivă care foloseşte toate inovaţiile tehnologice pentru a hrăni o populaţie crescândă. Sau se poate practica o agricultură organică destinată unei populaţii mai reduse, consumând mai puţină carne. Dar nu amândouă.
