19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialEmoţii pentru marinari

Emoţii pentru marinari

FC Farul a scăpat în proporţie de 99% de retrogradare, însă mai tremură încă din cauza problemelor administrative.

 

Mai sunt de disputat şase etape din actuala ediţie a Ligii a II-a la fotbal. FC Farul se află în a doua jumătate a clasamentului competiţiei, însă este departe de locurile ce duc în eşalonul inferior. Mai exact, echipa de pe litoral este la 12 puncte distanţă de Steaua II, formaţie care ocupă primul loc retrogradabil. Totodată, constănţenii au şi un meci restanţă, partidă în care urmează să întâlnească ultima clasată, CF Brăila. Până la această restanţă, programată miercurea viitoare, gruparea de la malul mării va juca, azi, pe terenul celor de la Gloria Buzău. Meciul contează pentru etapa cu numărul 25 şi se va juca cu începere de la ora 18.00. Cele două formaţii sunt vecine de clasament, Farul fiind pe 10, cu 30 de puncte acumulate, la fel ca şi buzoienii, care sunt cu un loc mai sus, însă cu acelaşi număr de puncte. Fără nici un fel de griji în privinţa retrogradării, cele două echipe vor să obţină cele trei puncte doar pentru moral.

Dacă la capitolul puncte, clasament, joc Farul nu are nici un fel de emoţii, la cel administrativ marinarii încă mai tremură. Meciul cu Brăila se va juca doar pentru că oficialii Farului au făcut dovada plăţii unor restanţe către foşti jucători, în ultimul moment, iniţial Farul fiind neprogramat la acest joc. Astfel de probleme lovesc echipa de pe litoral înaintea fiecărei etape. „Mai avem câteva etape până la finalul sezonului şi pentru noi fiecare meci este un examen important. Dacă echipa şi-a făcut treaba pe teren şi a scăpat de retrogradare, la nivel organizatoric mai avem mult de tras. Trebuie făcute eforturi financiare substanţiale înaintea fiecărui meci pentru a fi programaţi. Datoriile din trecut ne dau mari bătăi de cap”, a declarat preşedintele clubului constănţean, Marian Diaconescu.

Lotul este foarte slab

În ciuda faptului că retrogradarea a fost evitată, tehnicienii constănţeni sunt în continuare îngrijoraţi. Gheorghe Butoiu se plânge în continuare de numărul mic de jucători din lot şi se aşteaptă ca meciurile din finalul sezonului să fie extrem de dificile. „Chiar dacă suntem aproape scăpaţi de retrogradare, mai avem de jucat câteva meciuri şi trebuie să ne respectăm blazonul, însă pentru a face acest lucru avem nevoie de un lot puternic, ceea ce ne lipseşte”, a declarat Gheorghe Butoiu, antrenorul Farului.

12 puncte despart formaţia FC Farul de primul loc ce duce în eşalonul secund.

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...

Două locuințe din localitatea Voroneț au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu a afectat, sâmbătă, în ajunul Paştelui, două locuinţe din localitatea Voroneţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă