20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialEmmanuel Macron răspunde celor care îl critică pentru căsnicia sa cu Brigitte...

Emmanuel Macron răspunde celor care îl critică pentru căsnicia sa cu Brigitte Trogneux, cu 24 de ani mai în vârstă: Acești oameni sunt homofobi și misogini

Președintele ales al Franței, Emmanuel Macron, a răspuns zvonurilor răutăcioase privind mariajul său cu Brigitte Trogneux, mai în vârstă cu 25 de ani decât el. Liderul de la Elysee a sugerat că „homofobia” și „misoginismul” sunt de vină pentru bârfele care circulă în spațiul public, mai exact că acesta nu ar fi căsătorit din dragoste cu soția sa, potrivit The Independent.

Mai multe publicații susțin că Emmanuel Macron ar trăi o viață paralelă, însă, șeful ales al Hexagonului a replicat că, dacă soția sa era mai tânără ca el, lumea nu ar fi pus la îndoială validitatea relației lor.

„ Acești oameni și-au pierdut simțul realității. E o mare problemă cu modul în care e văzută femeia în societate”, adaugă Emmanuel Macron.

Emmanuel Macron a întâlnit-o pe Brigitte Trogneux pe când era un adolescent de 15 ani, iar doi ani mai târziu acesta i-a făcut o promisiune pe care avea să o îndeplinească. ”La vârsta de 17 ani, Emmanuel mi-a spus <<Orice vei face, eu o să mă însor cu tine>>”, a povestit Brigitte Trogneux jurnaliştilor de la Paris Match, anul trecut.

Relaţia dintre cei doi a început după ce Macron a jucat într-o piesă de teatru a lui Brigitte, atunci când avea doar 18 ani, în cadrul unei şcoli iezuite private din Amiens, nordul Franţei. La acea vreme, Brigitte Auziere, căsătorită şi mamă a trei copii, era responsabila grupului de teatru, iar Emmanuel, un iubitor al literaturii, era membru al grupului, potrivit sursei citate.

Duminică, Emmanuel Macron a câştigat scrutinul prezidenţial din Franţa cu 66,06% din voturi, potrivit rezultatelor anunţate de Ministerul francez de Interne. 

Cele mai citite

Datorie uriașă a Primăriei Capitalei la ELCEN. Nicușor Dan spune că a scos municipalitatea din faliment, dar s-au acumulat restanțe de un miliard

Compania Municipală Termoenergetica, instituție subordonată Primăriei Capitalei, a ajuns la o datorie uriașă către Electrocentrale București (ELCEN) a transmis furnizorul de agent termic, în...

CSA Steaua, campioană naţională la polo feminin

CSA Steaua Bucureşti a câştigat din punct de vedere matematic al şaptelea său titlu de campioană naţională la polo pe apă feminin, după ce...

Caracteristicile adevăratului european

De Ziua Europei, cetățenii Bătrânului Continent au înțeles ce îi unește. Iată câteva criterii care caracterizează europeanul de astăzi: Să aibă o relație cu vecinul...
Ultima oră
Pe aceeași temă