În România zilelor noastre, nu doar oamenii, ci şi dezbaterile trăiesc de pe azi pe mâine. Ne agăţăm cu toţii de scandaluri, împărţim ţara în două tabere, discutăm despre nume şi mize, despre context şi substrat, despre chichiţe şi detalii, dar ocolim, în fapt, fondul problemei.
Acuzaţiile de plagiat aduse doamnei procuror-doctor Kövesi, de pildă, ne îndepărtează atenţia de la o chestiune mai gravă şi mai profundă. Asta nu înseamnă că nu trebuie să lămurim dacă o persoană, indiferent cine ar fi ea, se face vinovată de fraudă intelectuală. Cu atât mai mult când vorbim despre şefa unei instituţii care combate corupţia. Şi chiar dacă acuzatorii ei sunt lipsiţi de o minimă credibilitate sau sunt mânaţi de dosare penale.
Să nu uităm însă de unde am pornit discuţia. De la un fenomen, nu de la o persoană. Iar fenomenul nu este plagiatul, ci impostura care macină nu doar educaţia, ci întreaga societate românească.
Jurnalistul Petre Bădică de la „România liberă“ a început de curând să facă o analiză extrem de interesantă a „elitei“ politice a momentului. Rezultatul îl puteţi bănui. Majoritatea celor care prezidează diverse comisii parlamentare n-au nici cea mai vagă legătură cu domeniul pe care se presupune că îl acoperă.
Aşa aflăm, astăzi, că şeful Comisiei de Învăţământ din Camera Deputaţilor este un fost poliţist, convertit în director la o firmă de pază. La Senat, şeful Comisiei Românilor de Pretutindeni e un fost preşedinte de club de fotbal, care a absolvit fix 12 clase.
Lista este mai lungă, vă recomand s-o citiţi. Şi să o comparaţi apoi cu galeria politicienilor care conduceau Parlamentul de altădată: scriitori precum Costache Negri, Duiliu Zamfirescu, Nicu Gane sau Mihail Sadoveanu, istorici precum Alexandru Lapedatu, Nicolae Iorga sau Dimitrie Sturdza, jurişti precum Gheorghe Costaforu, Gheorghe Cantacuzino sau Theodor Rosetti, filosoful Petre Negulescu, matematicianul Dimitrie Pompeiu, publicistul Constantin Rosetti, politicieni ca Ion C. Brătianu sau Alexandru Vaida-Voevod. Mai toţi, membri ai Academiei Române!
Ştiu, o să-mi spuneţi că, într-o democraţie, votul nu ţine cont de studii, diplome, doctorate. Nici măcar atunci când ele sunt luate la Sorbona, nu la „Spiru Haret“. Carevasăzică, poporul poate alege, în mod suveran, să fie reprezentat de orice neghiob. Nu uitaţi însă de unde vine cuvântul „elită“, al cărui sens iniţial, în latină, era chiar „demn de a fi ales“.
Se vede treaba că, în România zilelor noastre, avem nevoie mai mult de bodyguarzi decât de academicieni!
