12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialElev în vârstă de 12 ani, cu ambulanţa la spital după ce...

Elev în vârstă de 12 ani, cu ambulanţa la spital după ce ar fi fost bătut de un profesor

Un elev în vârstă de 12 ani, de la şcoala generală din localitatea vasluiană Şerboteşti, a fost transportat, miercuri, cu ambulanţa la spital, după ce ar fi fost bătut de către un profesor în timpul orelor de curs, conducerea unităţii de învăţământ declânşând o anchetă în acest caz, potrivit Mediafax.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, tatăl copilului a fost cel care a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita intervenţia unui echipaj medical, după ce băiatul a acuzat dureri puternice în piept.

Echipajul medical deplasat la caz în Şerboteşti l-a diagnosticat pe elev cu politraumatism prin agresiune.

“Din primele investigaţii medicale, s-a constatat că elevul a suferit o contuzie la nivelul toracelui atât posterior cât şi inferior. Nu ştim exact cine este agresorul, dar din spusele tatălui copilului cel care i-ar fi lovit fiul ar fi unul din profesorii de la şcoală”, a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.

Conducerea şcolii din Şerboteşti a declanşat o anchetă în acest caz pentru a stabili dacă într-adevăr agresorul elevului este un profesor din cadrul instituţiei de învăţământ.

“Nu ştim exact ce s-a întâmplat şi, în consecinţă, va trebui să stăm de vorbă cu toţi cei implicaţi, inclusiv elevii care ar fi fost martori la posibilul incident. Vom analiza cazul şi, în funcţie de rezultatele anchetei, vom lua şi măsurile ce se impun împotriva profesorului, dacă evident se va dovedi că este vinovat”, a precizat directorul Şcolii Generale Şerboteşti, Iuliana Teslariu.

Tatăl elevului care ar fi fost agresat de profesor va hotărî, în funcţie şi de ce diagnosticul medicilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, acolo unde a fost internat copilul, dacă va depune plângere la Poliţie.

Cele mai citite

Aeronava cu Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat la București la ora 18.23

Aeronava care aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat, în această seară, în România. Avionul a aterizat la ora 18.23, potrivit antena3.ro. Delegația care...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Premieră la Londra: Sadiq Khan a fost reales primar al Londrei pentru a treia oară

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel primul edil al...
Ultima oră
Pe aceeași temă