31.4 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialElena Udrea: Orice e posibil. Nu mă aștept să vină cineva alături...

Elena Udrea: Orice e posibil. Nu mă aștept să vină cineva alături de mine

Elena Udrea a declarat într-un interviu pentru Gândul Live că nu exclude posibilitatea de a fi arestată.

De asemenea, aceasta a subliniat că în spatele acestor acuzații stă o campanie de decredibilizare, construită de Florian Coldea.

”Toate lucrurile vin pe fondul unei agitaţii extraordinare din presă şi care are ca motiv pe care s-a construit – sunt parte a unei strategii care înseamnă decredibilizarea mea şi reducerea mea la tăcere. Am dat o explicaţie pe care am aflat-o de la un apropiat al lui Coldea, Sebastian Ghiţă care mi-a povestit că dl Coldea mă urăşte pentru că în foarte mult imp eu am fost o sursă alternativă la informaţii a preşedintelui Băsescu”, a continuat lidera PMP.

Elena Udrea a precizat faptul că aceasta este o luptă pe care o duce singură și că nu este sfătuită de Traian Băsescu, dar și faptul că nu vrea să discute despre fostul președinte.

”Nu aş vrea să vorbim despre preşedintele Traian Băsescu. Indiferent ce spune preşedintele eu am relatat nişte lucruri concrete care trebuie lămurite”, a mai spus Udrea.

Udrea a mai declarat că i-a informat atât pe Maior cât și pe Coldea de faptul că se încearcă denigrarea ei.

”Am vorbit şi cu domnul Maior, i-am spus şi lui Coldea, indirect. I-am spus într-o întâlnire la solicitarea mea că eu cred că sunt ţinta unei strategii de denigrare a mea. I-am zis că nu mi se pare că e străin e ce mi s-a întâmplat la Paris. Întâlnirea a avut loc pe 15 decembrie. M-am întâlnit cu cei doi”, a mai spus deputata.

Cele mai citite

Mașinile maro, negre și gri au cel mai ridicat kilometraj mediu din România

Deși culorile monocromatice precum alb, gri și negru domină piața vehiculelor la mâna a doua, mașinile vopsite în aceste culori nu sunt neapărat folosite...

INCREDIBIL. Camionul lui Ilie Bolojan, dispărut din Germania

Încruntatul Ilie Bolojan, vătaful Oradei și al județului Bihor, este de ceva vreme și un Gică Contra al celor de la guvernare, fiind...

Zelenski spune că va începe negocieri de pace cu Rusia imediat ce Rusia se retrage din teritoriile ucrainene

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este dispus să înceapă negocieri de pace cu Rusia imediat ce Rusia se retrage din teritoriile ucrainene. După...
Ultima oră
Pe aceeași temă