19.3 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăSpecialElectroputere, in proprietate araba

Electroputere, in proprietate araba

» Pretul platit pe pachetul majoritar de actiuni este de 2,3 milioane de euro.

» Suma investita in capital de lucru, datorii si retehnologizare: 124 milioane de euro.

» Privatizarea nu are avizul Comisiei Europene, iar in declaratii apar contradictii legate de clauzele contractuale.

Compania saudita Al-Arrab Contracting Company (ACC) a devenit de ieri proprietarul pachetului majoritar de 62,8% din actiunile Electroputere SA Craiova. Investitorii au sosit la Craiova dupa cinci luni de negocieri cu statul, aflat la cea de-a sasea si ultima tentativa de a privatiza societatea olteana, care se afla la un pas de lichidare. La semnarea contractului de vanzare-cumparare, statul roman a fost reprezentat de Teodor Atanasiu, presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), iar sauditii de presedintele companiei, Said Bahjat Said, si vicepresedintele Bo Westerberg. Al-Arrab a platit pentru pachetul de actiuni preluat doar 2,34 milioane de euro si si-au asumat pentru urmatorii cinci ani un program investitional in valoare de 23 milioane de euro, din care 3 milioane de euro investitii de mediu si 20 milioane de euro dezvoltare si retehnologizare. Totodata, acestia vor face o infuzie de capital de lucru in valoare de 37 milioane de euro si isi asuma datoriile societatii: 44 milioane de euro catre bugetul de stat si 20 milioane de euro garantii comerciale catre banci. Cu achizitia Electroputere, sauditii intra in UE, lucru subliniat si de reprezentantii companiei, presedintele Said afirmand: "Am ales Romania sa intram in UE pentru ca toti factorii unei afaceri de succes erau prezenti. Vom transforma Electroputere intr-un gigant industrial, capabil sa concureze pe piata internationala".

Fara aviz de la CE
Un aspect delicat al privatizarii ramane insa acordul Comisiei Europene (CE), al carei aviz nu sosise pana ieri. Teodor Atanasiu, presedintele AVAS, a declarat in cadrul conferintei de presa ca nici nu este nevoie de asa ceva: "Procedurile europene in astfel de cazuri includ doua etape.
Prima: daca statul considera ca este o forma de sjutor de stat, notifica CE, care trebuie sa-si dea avizul. A doua: daca statul considera ca nu este ajutor de stat, semneaza contractul si informeaza CE, care face investigatii doar daca este de parere ca ceva este in neregula. Excludem posibilitatea ca in urma unei prezumtive anchete CE sa considere ca a fost un ajutor de stat". Atanasiu a mai spus ca, in cazul lichidarii companiei, doar 80% din datorii ar fi fost acoperite. ACC trebuie sa negocieze de ieri cu creditorii. Potrivit lui Teodor Atanasiu, datoriile la stat, in valoare de 44 milioane de euro, "devin scadente si exigibile in orice moment". Mai amintim ca bancile au si ele garantii comerciale de 20 milioane de euro, majoritatea activelor fabricii fiind gajate. In legatura cu datoriile catre stat, exista cateva semne de intrebare. Mai intai, presedintele Atanasiu spune ca "nu s-a stabilit in ce mod vor fi platite", facand referire la o posibila esalonare. Apoi, presedintele Said afirma, in aceeasi conferinta de presa: "Daca va fi nevoie, vom face un imprumut si vom plati datoriile la stat. Dar in contract este prevazuta esalonarea lor". Care este adevarul se va vedea la publicarea contractului.

Fara pact social

Alta problema spinoasa este cea a locurilor de munca. AVAS nu a inclus in contract clauze sociale. "Nu exista nici o clauza in contract referitoare la numarul de angajati si schimbarea domeniului de activitate. Noi nu avem in domeniul de activitate rezolvarea problemelor sociale. Sindicatul are un acord separat cu ei. Singurele clauze se refera la pretul platit, investitii si planul de afaceri, care poate fi modificat cu acordul AVAS", a mai afirmat Teodor Atanasiu. In ce priveste pactul social, liderul sindical Aurel Bojenoiu ne-a declarat ca patronii s-au obligat sa nu faca disponibilizari in cei cinci ani de investitii. Ba chiar vor ajunge la 6.000-7.000 de salariati (fata de cei 2.600 din prezent), primii 6000 urmand sa fie angajati in 2008. Cat priveste domeniul de activitate, arabii au fost clari: locomotive. Domeniul principal, transformatoarele, dar si motoarele electrice si celelalte produse vor fi insa si ele pastrate. Patronatul se gandeste si la investitii imobiliare (pe care le au printre domeniile de activitate) in Craiova, dar fara sa precizeze daca acestea privesc terenurile Electroputere. In viitorul apropiat, patronii nu se gandesc nici sa mai cumpere actiunile aflate pe piata sau sa delisteze compania de la bursa.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 843: Putin declară câți militari ruși luptă în Ucraina

Preşedintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a anunţat că aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina. 'Avem aproape 700.000 bărbaţi în...

Germania, victorie la scor contra Scoției, în primul meci de la EURO 2024

Germania a învins seara trecută, la Munchen, scor 5-1, echipa naţională a Scoţiei, în meciul de debut al Campionatului European de fotbal EURO 2024. Scorul...

Toți portughezii vor purta tricou CR7 la EURO 2024, ca să nu mai existe dubii în legătură cu marcatorul

IlustrațiiȘ Marian Avramescu Legenda vie a fotbalului portughez Cristiano Ronaldo mai are doar câteva zile până la debutul la Turneul Final al Campionatului European...
Ultima oră
Pe aceeași temă