15 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialEfectele luminii naturale

Efectele luminii naturale

Efectele pozitive ale luminii au fost scoase la iveală după o serie de cercetări şi experimente, şi prezentate, de curând, în cadrul celei de-a patra ediţii a Daylight Symposium, organizate de grupul VELUX la Laussane.

Astăzi, oamenii petrec aproape 90% din timpul lor la interior, indiferent de natura activităţilor pe care le au. Se poate defini cu precizie cantitatea de lumină naturală dintr-o încăpere, dar nu ştim, cu acelaşi grad de certitudine, de câtă lumină avem nevoie pentru a regla ritmul activităţii de zi cu zi şi pentru a proteja sănătatea şi starea de bine a rezidenţilor. Cei peste 300 de specialişti – arhitecţi, designeri, ingineri, fizicieni, antropologi, psihologi -, reu¬niţi la cel mai mare eveniment din lume dedicat valorificării luminii naturale, şi-au concentrat atenţia asupra modului în care lumina naturală afectează ritmul biologic şi condiţionează starea de confort şi sănătate a oamenilor.

Lumina naturală şi sănătatea

Russell Foster, coordonator al departamentului de oftalmologie din cadrul Universităţii Oxford, a arătat cum lipsa luminii naturale în interior poate duce la grave dereglări de somn, la scăderea performanţei şi la dependenţa de numeroşi stimuli precum cofeina, nicotina şi chiar medicamentele.

Un alt studiu efectuat în spaţii de birouri a demonstrat cum angajaţii cei mai expuşi luminii naturale sunt mai activi, mai productivi şi mai bine dispuşi decât cei care îşi desfăşoară activitatea în spaţii întunecate sau luminate artificial.

„Odată cu prezentarea acestor noi descoperiri, este foarte clar faptul că arhitecţii şi inginerii trebuie să ia în considerare la modul cel mai serios potenţialul luminii naturale încă din stadiul incipient al procesului de planificare şi să abordeze lumina naturală ca un element cu rol principal în proiectare, asemenea instalaţiilor tehnice”, a spus Per Arnold Andersen, arhitect şi coordonator al departamentului Lumină naturală, energie şi climat interior, din cadrul Companiei VELUX.

Nou standard european

În prezent, la nivel european, nu există nicio lege care să reglementeze standardele pentru iluminat natural în construcţii. O serie de experţi tehnici, printre care şi reprezentanţii VELUX Group, sunt implicaţi în elaborarea primelor standarde europene privind iluminatul natural. Aceştia au participat la simpozion, iar Peter Raynham, preşedintele grupului de lucru al UE, a vorbit despre nevoia unor norme unitare care să se aplice în construcţii în toate ţările europene. Documentul aflat în lucru vizează 39 de aspecte care vor fi dezbătute de către cele 12 grupuri de lucru şi este programat să fie gata pentru publicare în 2013.

„Ne dorim foarte mult să dăm un impuls benefic şi în România pentru dezvoltarea de spaţii de locuit mai bune, cu lumină naturală, aer curat şi un climat interior confortabil”, a adăugat Alexandra Maier, arhitect VELUX România.

Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...
Ultima oră
Pe aceeași temă