Presedintele Traian Basescu ne-a luat din nou prin surprindere, declarand la Kiev ca astazi nu ar mai face ceea ce a facut acum mai bine de 10 ani, cand a nesocotit o hotarare judecatoreasca. Exact, adaugam noi, ca ministrul criticat, aspru si recent, de dl presedinte. Declaratia valoreaza mai mult decat ar parea la prima vedere. Si asta pentru ca sunt rari oamenii politici romani care sa-si recunoasca o greseala, fie si trecuta. Pentru cine a fost, insa, atent la comportarea acestui lider atipic, surpriza nu e atat de mare. Nu l-a luat dl Traian Basescu partener pe contracandidatul domniei sale, dl Adrian Nastase, la calitatea de fost comunist, intr-un dialog televizat, spulberandu-i astfel nepotului prin alianta (dar nu „Dreptate si Adevar”, ci dimpotriva) sperantele de a castiga ultimul tur? Chiar daca si domnia sa era in aceeasi postura, ascendentul asupra contracandidatului sau era imens pentru ca dl Basescu indraznise sa-si recunoasca aceasta tara. Si atunci, dl Traian Basescu facea un lucru pe care putini romani importanti au indraznit sa-l faca, in ultimii 16 ani: isi recunostea provenienta, deplangand, desigur tactic, soarta poporului roman ca la atatia ani de la revolutie are de ales tot intre doi fosti comunisti. Oricat de calculata ar fi fost miscarea, in spatele ei trebuie sa fi stat o mare doza de curaj pe care nu-l regasim, cum spuneam, la multi altii. Nu e mai putin adevarat ca doza asta de curaj ii joaca presedintelui, ales intre timp, feste urate la unele intalniri de nivel inalt. Cat despre locul ales, zilele trecute, pentru a-si face din nou mea culpa, acesta era cu desavarsire nepotrivit, presedintele comportandu-se asemenea marilor sefi de state ale caror declaratii importante sunt asteptate oriunde, pentru ca o liota de ziaristi ii „urmeaza in tot locul”, ceea ce nu este cazul cu domnia sa. In sala unde a spus cele de mai sus, dl Traian Basescu era ascultat de persoane care poate nici nu vor fi inteles prea bine la ce se refera presedintele si chiar daca vor fi inteles se vor fi intrebat la ce bun le spune lor aceste lucruri. Aici intra in joc o alta trasatura a presedintelui, care isi va fi avand si ea partea de contributie la simpatia populara: nerabdarea. Or, de la un sef de stat te astepti sa-si dozeze mai atent interventiile, eventual programandu-le pentru momente propice. Nu-i nimic, spunem in continuare, progresele pe care le facem in dobandirea unor altfel de politicieni sunt gradate si, chiar daca am fi preferat ca recunoasterile basesciene sa fi avut loc, si nu numai in privinta domniei sale, mai devreme cu 15 ani, e bine si acum, dupa principiul, pagubos pentru vietile omenesti, dar, se pare, destul de rentabil pentru istorie, „mai bine mai tarziu…”, stiti, „decat niciodata”.
Faptul ca dlui Traian Basescu i se pare astazi de neconceput ceea ce facea cu dezinvoltura acum 10 ani e un semnal pozitiv: inseamna ca domnia sa este in stare sa evolueze, sa asimileze democratia. Ca, insa, i se pot reaminti destule momente din propria biografie politica in care a procedat exact pe dos de cum actioneaza azi nu e chiar cel mai bun lucru. In fond, exista o cantitate de asemenea dezvaluiri – si de retractari ulterioare ale celui care face obiectul dezvaluirilor – pe care o poate suporta opinia publica, dupa care aceasta poate sa zica „halt!” si sa nu-l mai creada pe cuvant. Deocamdata, insa, dl Basescu nu pare a fi atins masa critica si mai poate fi crezut pe cuvant, mai ales ca are un mod foarte convingator de a exprima sinceritatea omului obisnuit. Dar pana in 2010 mai e.
