17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialEdilul din Tg Secuiesc, cercetat pentru luare de mită, spune că este...

Edilul din Tg Secuiesc, cercetat pentru luare de mită, spune că este victima unei înscenări politice

Primarul municipiului Târgu Secuiesc, Rácz Károly (PCM), eliberat săptămâna trecută după ce a fost arestat pentru luare de mită, a declarat  că acuzaţia de luare de mită vine din partea unui om de afaceri pe care l-a considerat prieten, dar care i-a înscenat totul din “motive politice”, potrivit NewsIn.

„Putem vorbi despre faptul că cineva este prins în flagrant în timp ce primeşte mită sau putem vorbi despre faptul că i se înscenează mita. Eu am cerut împrumut de la o persoană pe care am considerat-o prieten, întrucât aveam nevoie urgent de bani, pentru ca societatea mea să nu devină insolvabilă. M-am gândit că un prieten mă va ajuta până ce voi recupera creanţele. El însă a organizat totul, cu ajutorul DNA, ca să pară că îmi dă mită. Convorbirea noastră telefonică demonstrează însă că i-am cerut împrumut şi că el m-a amânat până ce putea pregăti ca DNA să vină la <>”, a declarat Rácz.

Primarul a admis, însă, că respectivul om de afaceri are un contract avantajos cu Consiliul Local Târgu Secuiesc, pe care susţine că „l-a câştigat prin licitaţie”.

„În momentul în care municipalitatea îi este datoare cu o sumă uriaşă de bani, trebuie să aibă un motiv extrem de serios pe de o parte să <<înjunghie în spate>> un prieten şi pe de altă parte să spună adio unor creanţe de 7 – 8 miliarde de lei. După părerea mea, el a avut motive politice, a făcut totul în speranţa unor contracte mai mari. Vorbesc despre contracte dirijate politic”, a afirmat Rácz Károly.

Primarul spune că respectivul om de afaceri colaborează şi cu primăriile udemeriste din zonă şi menţionează că a auzit că în regiune vor avea loc câteva lucrări serioase, cum ar fi reconstrucţia drumului Târgu Secuiesc – Covasna sau drumul Târgu Secuiesc – Bicsad. Rácz este convins că acest atac se îndreaptă atât împotriva lui cât şi împotriva PCM, subliniind că a fost invitat să devină membru UDMR, dar, refuzând, a fost ameninţat iar în ceea ce priveşte împărţirea fondurilor, Târgu Secuiesc a fost vitregit. „O comună vecină, de 5.000 de persoane a primit mai multe fonduri din partea Consiliului Judeţean decât Târgu Secuiesc”, a conchis Rácz Károly.

Primarul spune că va continua „lupta” pentru a-şi demonstra nevinovăţia şi speră că justiţia nu va fi părtinitoare. Primul termen al procesului va avea loc în 18 aprilie.

Primarul Rácz Károly a fost a fost arestat preventiv pentru 29 de zile de procurorii DNA pentru luare de mită, în 12 martie a.c., fiind acuzat de către administratorul unei societăţi cu care municipaliatatea avea un acord-cadru de prestări servicii. Rácz Károly a fost prins în flagrant în data de 11 martie în timp ce primea suma de 10.000 lei de la denunţător.

Cele mai citite

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...

Dan Șucu, prima reacție după ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon

După ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon, Dan Şucu se declară dezamăgit și afirmă că managerii nu au apărat interesele clubului...

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă