31.5 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialEconomat falimentar la Arad

Economat falimentar la Arad

Presedintele Ligii Pensionarilor din Arad, Ilie Cerna, sustine ca primul magazin de tip Economat deschis de organizatie in municipiu va fi inchis. El a afirmat ca unitatea alimenatra nu-si va mai putea continua activitatea din cauza costurilor ridicate de intretinere.
„Preturile practicate la Economat nu sunt cu mult mai mici decat cele practicate pe piata libera. Cheltuielile facute cu consumul de apa, energie electrica si chiria se rasfrang in pretul final al biscuitilor, pastelor fainoase, ceaiurilor si conservelor comercializate la Economat. In aceste conditii, acest gen de magazin nu mai poate supravietui”, a adaugat Cerna.
Conform celor afirmate de conducerea Ligii Pensionarilor, chiar daca acest magazin din centrul municipiului resedinta de judet va fi inchis, vor ramane deschise, o perioada, cele amplasate in cartiere. „Ele mai supravietuiesc, in prezent, deoarece unitatile isi desfasoara activitatea in apartamentele membrilor organizatiei, astfel cheltuielile sunt mai mici. Pe viitor vom vedea ce se va intampla si cu acestea. Nu este exclus ca si restul unitatilor de acest gen sa-si inchida portile”, a mai spus presedintele ligii.

Cele mai citite

Stingeți lumina. Incompetența o lăsăm aprinsă

Există o propoziție care mă înfurie mai mult decât toate celelalte: „Faceți economie la energie.” A devenit un obicei periculos în ultima vreme, să...

Arsenal a primit o lecție înaintea noului sezon! Arteta a răbufnit după primul eșec din presezon

Arsenal a fost învinsă cu 3-1 de Real Betis într-un meci amical disputat la Dublin, iar Mikel Arteta s-a declarat extrem de nemulțumit de...

Guvernul aprobă planul pentru riscurile din energie. Marile companii pot fi notificate cu 24 de ore înainte pentru reducerea consumului

Guvernul are pe agenda ședinței de joi aprobarea Planului de Pregătire pentru Riscuri în domeniul energiei electrice, care prevede aplicarea mecanismului prin care marile...
Ultima oră
Pe aceeași temă