Editorial
Venirea fostilor baieti din Rolling Stones in Romania a declansat mai multa nostalgie decat pasiune. S-a observat ca fanii, care de obicei asalteaza periferia hotelurilor sau a stadioanelor in care fac escala celebrii rockeri, s-au numarat, la Bucuresti, pe degetele a doua maini. Neconditionalii, batrani cu coada din fosta Internationala flower-power, actualmente doar flower la gura borcanelor cu muraturi, erau mai multi in fata la Hilton decat mioriticii nostri fosti latosi, mai timizi decat Irinel Columbeanu si mai discreti decat Gigi Becali. Generatiile de adolescenti sau la sfarsitul copilariei, in anii ‘70, din randurile carora cu mandrie inutila declar ca fac parte, au umplut, totusi, pana la refuzul confortabil Stadionul national. Isteria a fost dominata de bucurie si in acest caz. Explicatiile acestei reveniri calme a trecutului nostru recent, prin cei mai turbulenti reprezentanti omologati ai acestuia, tin de trecerea timpului. Pe locul in care s-au zbenguit Rolling Stones marti seara altadata se inscenau epopei nord-coreene in limba de lemn. Pionierii si soimii patriei de odinioara au toate motivele
sa-si aminteasca doar pe jumatate, cu manie antiproletara, aceste momente. Copilaria si tineretea lor retin mai ales veselia dezordonata a acestor vaste libatii supravegheate, in aer liber. Nici fostii soldati de la Transfagarasan sau santieristii de la Salva-Viseu, nici studentii fortati, sa dea tarii doar mai mult porumb nu s-au transformat in Soljenitani ireductibili. Cronicarii vietii in libertate conditionata acordata de national-comunismul ceausist, in perioada sa "aurorala", din acea insula Newport a stalinismului industrial, de intimidare psihologic-propagandista, care a urmat reprimarii in masa, au toate motivele sa uite. Nici suferinta lor n-a semanat cu chinurile detinutilor de la Sighet, nici politrucii de la UASCR n-au mai avut nimic in comun, in afara de sanatatea ereditara a dosarului de cadre, cu fenomenul Pitesti. Viata devenise – nu-i asa? – suportabila, cu accente de sinceritate usor recuzata in fata oglinzii, pentru milioane de romani treziti la realitatea tarii lor fictive impuse, si a lumii normale interzise, in urma cu 30 de ani. Daca noi, tinerii de atunci, nu avem deci motive sa inlocuim nostalgia cu isteria, ce sa mai spunem despre profesorii, educatorii, indrumatorii nostri auto-investiti de Partid si Securitate? Pentru ei, colaborationisti voluntari sau involuntari ai sistemului, anii ‘70 ai secolului trecut erau sinonimi cu popasul in prima oaza de dupa traversarea desertului. Preferau minciuna, servilismul si oportunismul real-socialiste, in absenta arestarilor in noapte, a deportarilor, confiscarilor si excluderii din universitati. Paradoxul straniu al inlocuirii pasiunii de nostalgie, prilejuit de coborarea printre noi, adolescentii de rand ai anilor ‘70, a Rolling Stones-ilor, este explicabil deci prin lipsa de eroism a trecutului nostru reprimat. Nici dictatura, nici rezistenta la dictatura nu mai erau ce-au fost. Este motivul pentru care Beatles, Jimmy Hendrix, Janis Joplin sau Rolling Stones erau intr-adevar clandestinii apartamentelor noastre de bloc, pe care nu aveam obligatia sa-i turnam la Securitate. Interzisi de sistemul ideologic, ei erau tolerati de subsistemele normalitatii. Prin ei aflam insa ca cetateanul liber poate fi nemultumit de razboi, de imperialism, de America, de Rusia, de comunism, in numele libertatii de expresie. Libertatea de expresie era mai importanta decat orice realitate contestata. Prin ei, drogul si aventura erau de preferat ideilor ciuce si marxism-leninismului creator.
In sfarsit, nu pot sa nu evoc in aceste randuri experienta personala a descoperirii Europei Libere, prin intermediul emisiunilor lui Cornel Chiriac, Radu Maltopol (Radu Theodoru) si Andrei Voiculescu. Seara de seara, noapte de noapte, de Pasti si de Craciun, vocile acestor disc-jockeys politizati prin natura destinatiei mesajului lor ("The message is in the music!") se alaturau, in canonul unei reflectii mai ample si mai grave, enunturilor lucide ale lui Noel Bernard si Monicai Lovinescu. Acum, Rolling Stones, desantat pe "23 august" la Bucuresti dupa atatia ani de lamuriri, framantari si asteptari, nu mai creeaza decat magia rece, aproape alba in irizarile sale, pentru fiecare dintre noi, a neimplinirilor vietii in libertate. Acum, de ele raspundem singuri.
