Presedintele Traian Basescu ne-a anuntat pe toti, de la Paris, ca este dezamagit de coalitia PDL-PSD. "Cred ca, prin solutia politica pe care am gasit-o in luna decembrie, pe multi dintre dumneavoastra v-am dezamagit", s-a adresat el romanilor parizieni. "Sa stiti ca m-am dezamagit si pe mine insumi." Mesajul lui Traian Basescu depaseste cu mult contextul unei intalniri informale cu cei veniti sa-l intampine in Franta. Romanii care i-au cerut socoteala la Paris nu au putut fi acuzati nici ca sunt jurnalisti avizi de senzational, nici ca sunt tonomate platite de moguli, nici ca sunt oamenii lui Tariceanu, nici ca ii sprijina pe alde Nastase&comp. cercetati de DNA in dosare de mare coruptie si nici ca fac parte dintre cei "322" care au incercat sa inlature un presedinte implicat pana peste cap in lupta impotriva "sistemului ticalosit". si, neputand sa fie nici ironic, nici agresiv, presedintele Traian Basescu a fost obligat sa fie sincer: "M-am dezamagit si pe mine insumi".
Franchetea unei astfel de declaratii este zguduitoare. Presedintele spune ca a preferat sa se sacrifice, stiind prea bine ca isi dezamageste alegatorii, pentru a oferi Romaniei stabilitate. Chiar trecand peste problema de principiu ca nu poti salva Romania dezamagindu-i pe romani, scuza este prea uzata si prea insuficienta pentru a acoperi debandada dintre membrii coalitiei. Despre ce stabilitate politica poate fi vorba cand PSD anunta, batand tara in lung si in lat, ca Traian Basescu, prezidentiabilul PDL, trebuie pus la pamant cu orice pret? si despre ce stabilitate politica poate fi vorba cand liderii PDL isi pierd rabdarea dupa numai doua saptamani de campanie si anunta PSD sa se pregateasca de opozitie?
si trist nu este ca s-ar fi sperat cu adevarat intr-un "Parteneriat pentru Romania" si, iata, realitatea cruda dovedeste ca un astfel de parteneriat cu PSD nu este posibil. Trist este ca era atat de previzibil ca exact asta se va intampla!
Presedintele vine si spune acum, alaturandu-se simbolic, dar abuziv, unei mase mari de dezamagiti: "Intr-o perioada care se prefigura de criza, dintr-o vointa politica care sa-mi respecte toate abordarile trecute, as fi putut fi un presedinte care sa isi impinga tara intr-o situatie de instabilitate politica pentru a-si respecta niste crezuri.
Am preferat sa sacrific crezurile mele decat sa sacrific Romania". Adica presedintele incearca sa explice, asa cum a incercat si in decembrie, ca scopul scuza mijloacele.
Or, nu, scopul nu scuza mijloacele. La niveluri marunte, poate fi un paleativ, dar Romania nu este nici marunta si nici de paleative nu are nevoie. Scopul nu scuza mijloacele – aceasta este marea lectie pe care au lasat-o in urma dictaturile criminale ale secolului XX. si aceasta este marea lectie pe care o schiteaza deja criza economica globala atunci cand mari economisti ai lumii vorbesc din ce in ce mai des despre lipsa de incredere cauzata de "lipsa de valori morale", lipsa care a atacat bazele capitalismului in Occident.
Traian Basescu nu a invatat insa pe de-a-ntregul aceasta lectie. Traian Basescu a avut puterea sa ofere natiunii imaginea splendida a presedintelui Romaniei citind cu incapatanare, in urletele diabolice ale lui Corneliu Vadim Tudor, mesajul prin care regimul comunist a fost declarat "ilegitim si criminal", iar statul roman, venindu-si in fire, a cerut iertare victimelor represiunii de 50 de ani. Dar Traian Basescu n-a avut puterea sa reziste propriilor incertitudini. "Ce blestem o fi pe poporul asta de a ajuns pana la urma sa aleaga intre doi fosti comunisti?", isi uluia el si simpatizantii, si adversarii, in campania contra lui Adrian Nastase din 2004, prin puterea de a se depasi.
Or, Traian Basescu a inceput sa dezamageasca atunci cand a renuntat sa mai lupte cu el insusi. Atunci cand, din orgoliu, si-a indepartat colaboratorii cei mai exigenti si cand, tot din orgoliu, a incercat sa controleze tot. Presedintele Constantinescu a declarat ca a fost invins de Securitate. Dar nimeni nu a fost mai mult dusmanul lui Traian Basescu in acesti ultimi cinci ani decat Traian Basescu insusi.
Acum, dupa "m-am dezamagit pe mine insumi", nu mai conteaza nici daca Traian Basescu va candida si nici daca va castiga sau nu alegerile din toamna! Conteaza ca nu mai exista nimeni care sa le spuna romanilor ca da, exista speranta, ca da, adevarul nu se schimba de la o zi la alta si ca da, merita sa lupte pentru ziua de maine cu armele onestitatii. si mai grav, conteaza ca nu mai exista nimeni care sa le poata spune romanilor ca, daca au scapat relativ teferi de comunism, sta in puterea lor sa treaca zambind de criza economica.
