13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialDrumurile spre Muntele Băișorii vor fi reabilitate

Drumurile spre Muntele Băișorii vor fi reabilitate

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tişe, a semnat autorizația de construire pentru executarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a drumului județean 107R, sectorul cuprins între Muntele Băișorii – Buscat – Muntele Mare, respectiv între km 47+350 și km 58+650.

Drumul deservește cea mai faimoasă stațiune montană din județul Cluj.

Lucrările de modernizare vor consta în realizarea de fundații, podețe, ziduri de sprijin, acostamente, executarea de marcaje, tăierea vegetaţiei de pe marginea drumului, respectiv turnarea de covor asfaltic și a stratului de uzură, potrivit ClujToday.ro. „Reabilitarea acestui sector de drum judeţean, îndelung aşteptată, are o importanță deosebită întrucât în acest fel vom contribui la o mult mai bună punere în valoare a potenţialului turistic extrem de ridicat al acestei întregi zone, fapt ce va genera beneficii multiple atât pentru comunităţile locale, cât şi pentru economia întregului judeţ”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Va începe şi executarea lucrărilor de întreținere curentă a drumului județean 107R, sectorul Băișoara – Muntele Băișorii – Stațiunea Muntele Băișorii. 

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă